Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum poate provoca stoarcerea coşurilor moartea

Publicat in Adevarul, joi 26 septembrie 2013 ·

Cu toţii am trecut, suntem sau vom trece prin adolescenţă, perioada cea mai „prolifică“ în apariţia coşurilor pe care cu greu ne abţinem să nu le stoarcem, aşa cum ne sfătuiesc toţi medicii dermatologi, pentru că, în cele din urmă, acest prost obicei ne poate fi chiar fatal.

Stoarcerea coşurilor lasă cicatrici sau, mai rău, chiar infecţii. Atunci când storci un coş, de fapt, faci o gaură în piele şi introduci, fără să vrei, bacterii de pe mâini în rana deschisă. Bacteriile pot infecta pielea şi pot lăsa în urmă o cicatrice, notează „Huffington Post“.

De fapt, pe faţa ta se află un „triunghi al morţii“, deoarece o infecţie în zona feţei poate cauza moartea. Cum? Păi, vasele de sânge din această zonă „curg“ pe la spatele capului, la baza creierului. Această zonă este conectată şi de sinusuri. Orice infecţie a sinusurilor, dacă nu este tratată imediat, poate deveni foarte serioasă şi poate provoca paralizie, orbire şi chiar moarte. Acest motiv este unul foarte bun pentru a nu te mai atinge de coşuri.

Venele din jurul nasului, a gurii şi a ochilor sunt foarte aproape de creier, aşa că bacteriile care intră în pielea feţei au „puteri“ nemăsurate şi acces liber la creier. O tăietură la deget nu este la fel de periculoasă.

Ce alte pericole ne mai pândesc

Ce mai trebuie să evităm? Să smulgem părul din nas. Nasul este plin de bacterii periculoase care sunt prinse între firele de păr mici, numite cili. Aceşti cili sunt acolo pentru a împiedica bacteriile să pătrundă şi mai mult în organism aşa că, de fapt, un nas „păros“ (pe dinăuntru) este cea mai bună apărare împotriva infecţiilor. Bineînţeles că dacă aceşti cili încep să depăşească barierele nărilor trebuie scurtaţi, adică tăiaţi, nu smulşi.

Un alt sfat cu privire la nas: nu te „scobi“ deloc. Degetul în nas poate introduce aceleaşi bacterii care pot pătr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 42 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 34 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 38 minute
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 20 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°