Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii sau Steaua II!

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 24 iunie 2009 ·

Dacă nu se transferă pe un milion de euro, columbianul va juca la toamnă în liga secundă

Dacă nu va putea să se transfere în altă parte, Dayro Moreno îşi va petrece cel puţin turul de campionat în Liga a II-a, acolo unde va îmbrăca tricoul juniorilor de la Steaua II după ce i s-a dat interzis la prima echipă.

Decizia a fost luată de conducere după ce mijlocaşul în vîrstă de 23 de ani a absentat nemotivat de la reunire şi de la vizita medicală. "Impresarul său ne-a zis de-acum o săptămînă că va trimite o ofertă de transfer, dar nimic! Dayro s-a bazat pe asta, şi de aceea nu s-a mai întors la Steaua!", a spus preşedintele Valeriu Argăseală.

În aceste condiţii, pe columbian îl aşteaptă o sancţiune extrem de drastică dacă nu va reuşi să îşi găsească angajament la un alt club. Moreno va fi, din nou, amendat şi trimis pe termen nelimitat, începînd cu 1 iulie, să se antreneze cu formaţia secundă. "Va avea de suportat consecinţele. Mai bine să se roage să îl ia o echipă!", au conchis surse apropiate din Ghencea.

Ar avea două oferte

În ciuda faptului că pe adresa Stelei nu a sosit nici o propunere concretă, Dayro s-ar afla în atenţia mai multor cluburi cu care se poartă negocieri prin intermediul impresarului său, Carlos Munoz. Independiente Santa Fe (Columbia) şi Amkar Perm (Rusia) sînt două echipe care par tentante să îi achite lui Gigi Becali un milion de dolari pentru a-l cumpăra pe Moreno.

Gigi Becali, patron Steaua

"E problema lui Dayro că nu a venit la reunire! O să fie suspendat şi trimis la Steaua II, în cazul în care nu o să-şi găsească echipă să plece"

30.000 de euro însumează amenzile pe care le-a plătit Dayro din cauza actele de indisciplină

11 goluri a marcat columbianul în 46 de meciuri pe care le-a jucat pentru roş-albaştri

Dacă nu se transferă pe un milion de e

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seară!

Ziua Constanta acum o ora
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an. Potrivit reprezentanților Patriarhiei Române, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4

Tragedie în Sâmbăta Mare. Un bărbat de 60 de ani s-a aruncat în faţa trenului

Mediafax acum 58 minute
Un accident feroviar s-a produs, sâmbătă, în localitatea Săbăoani, judeţul Neamţ. Trenul Regio care circula pe ruta Bacău-Iaşi a accidentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din judeţul Iaşi. Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnficaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Buzău: O tânără de 29 de ani a murit într-un accident rutier pe DN 2 B

News.ro acum 8 ore
O femeie de 29 de ani a murit în urma unui accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2 B, pe raza comunei Cilibia din judeţul Buzău. Potrivit IPJ Buzău, este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcţia Buzău cătr

„Puppy yoga” a fost interzis în Italia după ce au fost raportate presupuse rele tratamente asupra animalelor

Libertatea acum o ora
Persoanele pasionate de yoga au început să meargă în studiourile din Italia care oferă cursuri de „puppy yoga", însă Ministerul Sănătăţii a pus capăt acestei tendinţe în creştere, după ce a interzis utilizarea căţeilor pentru a proteja sănătatea şi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 12 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°