Ştiţi dumneavoastră caricaturile alea cu un cinstit neanderthalian care cu o mînă ţine o ghioagă pe umăr şi cu cealaltă îşi tîrăşte nevasta de plete spre peşteră? Probabil că şi ăla o fi avut o trusă de scule din os şi din piatră puse bine într-o firidă (naturală) din perete iar, la rîndul ei, nevasta o fi amenajat un loc unde se ţin pieile alea bune, nepurtate zi de zi. Ceva din spiritul preistoric al „bărbatului în casă“ trăieşte în aproape toţi domnii de astăzi.

Cunosc persoane care n-au pus mîna în viaţa lor pe o cheie franceză, dar care, la un moment dat, ţin morţiş să înlocuiască un robinet. La riposta timidă a nevestei care murmură stins că poate ar fi mai bine să cheme un instalator, respectivul domn se enervează. Îi demonstrează verbal soţiei că ştie cum se face treaba, că e o chestiune logică şi că oricine poate schimba un „obărtain“. Bineînţeles că totul se duce dracului, că baia se face fleaşcă laolaltă cu respectivul meşter, iar nevasta face o binemeritată criză de nervi. Întotdeauna nu va fi vina domnului. El va întoarce situaţia în favoarea lui cu o şi mai mocnită criză de nervi. Bateria aia, robineţii sau cum se vor fi numind nu sînt în standarde. (El fiind, desigur, unul dintre puţinii pămînteni care nimeresc într-un magazin banal peste obiecte de uz casnic ieşite total din tipare.) „Or fi ruseşti, domnule, că ăia şi-au făcut pînă şi calea ferată mai largă!“

DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă TimpCunosc persoane care locuiesc între cărţi şi în faţa calculatoarelor, dar care au în casă un poloboc. Un poloboc, domnule, din acelea care te asigură că o linie care uneşte două puncte fixe e perfect dreaptă. Am aflat mai apoi că polobocul respectiv era de fapt uitat în casa domnului cu cărţile de un amic care-l ajutase să pună (strîmb) nişte galerii pentru perdele. Intelectualul nostru tot uit