Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Microhidrocentralele care distrug Făgăraşul. Directorul Apele Române Argeş, suspendat de Borbely

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 2 noiembrie 2011 ·

Directorul general al Administraţiei Bazinale de Apă Argeş-Vedea, Adrian Moisescu, a fost suspendat astăzi din funcţie deoarece nu a efectuat o analiză referitoare la construcţia de microhidrocentrale, informează Agerpres. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu

Decizia a fost luată de ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely. „Domnul director a fost suspendat din funcţie pentru că eu am atras atenţia începând din luna august să pună în ordine problema microhidrocentralelor. Am avut parcă un presentiment că aici trebuie să vedem care este situaţia. Din păcate, s-a continuat cu acest aviz de modificare, în loc să se sisteze lucrările şi să fie analizate, aşa cum facem acum”, a spus Borbely.

În luna septembrie, un reportaj publicat de Evenimentul Zilei arăta cum a fost afectat mediul în Făgăraş din cauza lucrărilor la microhidrocentralele de pe râurile Capra şi Buda. În această zonă, investitorii nu aveau voie să lucreze în albia minoră a apei, dar exact asta se întâmpla la momentul vizitei EVZ. Întreg articolul îl puteţi citi AICI.

În urma articolului, cei doi investitori care conduc lucrările de pe aceste râuri, oamenii de afaceri argeşeni Gheorghe Badea şi Valentin Vişoiu au trimis EVZ un drept la replică, publicat într-un articol pe care îl puteţi consulta AICI. Cei doi se arătau deranjaţi de eticheta de „băieţi deştepţi ai energiei”. Acum, la presiunea ministerului Mediului, lucrările au fost suspendate până la efectuarea unei analize.

Lucrările legale, mult mai scumpe

Totuşi, decizia vine prea târziu pentru râul Capra, cel care însoţeşte Transfăgărăşanul de la cota 2.000 până la lacul Vidraru. Râul a fost distrus prin săparea în albie şi montarea unei conducte îngropată în piatră.

Microhidrocentralele au rolul de a produce energie verde, însă legea prevede că lucrările pentru ridicarea acestora nu degradează mediul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 2 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 3 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 33 minute
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 3 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 7 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Atenționare de călătorie pentru români. O țară reintroduce controlul la frontiera internă

Ziare.com acum 41 minute
Cetăţenii români care tranzitează sau intenţionează să se deplaseze în Suedia sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe că autorităţile din regat au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat, în perioada 12 mai - 1

Greta Thunberg, amendată pentru nerespectarea ordinelor poliției după ce a blocat de două ori intrarea în Parlamentul suedez

G4Media acum o ora
Activista ecologistă Greta Thunberg a fost amendată în ţara ei natală, Suedia, pentru nerespectarea ordinelor Poliţiei după ce a blocat o intrare în Parlament în două rânduri în luna martie, a precizat miercuri tribunalul districtual din Stockholm,

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 4 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 2 ore
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 3 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°