Antrenorul echipei FC Braşov, Jose Murcia, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că respectă pe Oţelul Galaţi, deoarece este campioana României, însă unicul gând al lui şi al formaţiei sale este să câştige partida din etapa a IV-a a Ligii I.
„Sper că va o partidă intensă, am văzut Oţelul de două ori până acum, am urmărit cam ce joacă, îi respectăm pentru că este echipa campioană a României, însă avem un unic gând, şi anume să câştigăm acest meci.
Nu va fi un joc uşor pentru că adversarii se cunosc foarte bine între ei, jucătorii au acelaşi antrenor de mai multă vreme, spre deosebire de FC Braşov, unde s-au schimbat mai mulţi antrenori în ultima vreme, precum şi o mare parte din echipă.
Cu toate acestea, eu am încredere în fotbaliştii pe care îi antrenez, consider că echipa arată din ce în ce mai bine de la o zi la alta şi cu siguranţă vom da totul pentru un rezultat bun", a spus Murcia.
Tehnicianul spaniol a afirmat că în acest moment îşi doreşte este să implementeze echipei o atitudine pozitivă iar echipa să joace şi în deplasare la fel de bine ca şi acasă, indiferent de adversarul pe care l-ar avea în faţă.
În meciul cu Oţelul, de la FC Braşov vor lipsi Distefano şi Machado, accidentaţi, în tim ce Mateiu şi Dominguez sunt incerţi. Partida Oţelul Galaţi - FC Braşov, contând pentru etapa a IV-a a Ligii I, se va disputa, sâmbătă, de la ora 19.00.