Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 800 de şoferi, lăsaţi fără carnet de Poliţia Rutieră

Publicat in Romania Libera, duminică 18 aprilie 2010 ·

Poliţiştii rutieri au ridicat, sâmbătă, peste 770 de permise de conducere, în urma unei acţiuni desfăşurate la nivel naţional pentru combaterea neregulilor din trafic, informează NewsIn.

Între orele 10 şi 20, mai mult de 3.200 de la Brigada Rutieră, dotaţi cu 550 de radare, au constatat 150 de infracţiuni, dintre care 125 vizau regimul circulaţiei pe drumurile publice şi 25 erau de altă natură.

Din totalul de 771 de permise suspendate, 242 au fost reţinute pentru depăşiri neregulamentare, 195 pentru depăşirea vitezei de deplasare cu mai mult de 50 de km/oră, 143 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor care au acest drept, 38 pentru consumul de băuturi alcoolice, 37 pentru nerespectarea culorii roşii a semaforului electric, 15 pentru neacordare prioritate auto şi 101 pentru alte abateri.

"Acţiunea continuă seria activităţilor declanşate la nivel naţional pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi reducerea victimizării populaţiei prin accidente de circulaţie", precizează Poliţia Rutieră într-un comunicat.

În cadrul acţiunii de sâmbătă, poliţiştii rutieri au identificat câteva cazuri extreme. Spre exemplu, un bărbat a rămas fără permis după ce radarele au arătat că circula cu 215 km/h pe Autostrada Soarelui. De asemenea, pe autostrada A1, un alt şofer a fost prins circulând cu aproape 210 km/h. Alte două cazuri, surprinse în judeţul Arad: un tânăr de 22 de ani circula cu 192 km/h pe un drum naţional, în timp ce un motociclist a fost depistat de radare rulând cu 215 km/h.

Poliţiştii rutieri au ridicat, sâmbătă, peste 770 de permise de conducere, în urma unei acţiuni desfăşurate la nivel naţional pentru combaterea neregulilor din trafic, informează NewsIn.

Între orele 10 şi 20, mai mult de 3.200 de la Brigada Rutieră, dotaţi cu 550 de radare, au constatat 150 de infracţiuni, dintre care 125 vizau regimul circu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, la Judecătoria Mangalia. Mai multe persoane vor fi audiate

Ziare.com acum 25 minute
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat, joi, 9 mai, la Judecătoria Mangalia, urmând să fie audiate mai multe persoane, printre care şi părinţii victime

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 41 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 20 minute
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 7 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 9 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificate de naștere și de deces în format digital în mai multe orașe din țară

Press Alert acum 10 ore
Cetățenii din Cluj-Napoca, Constanța, Slobozia, Iași, Deva, Sibiu, Timișoara și din județul Ilfov vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, începând de mie

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 9 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Gaza - Israelul susţine că a ucis un comandant naval al Hamas

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a declarat miercuri că a ucis un membru de rang înalt al forţelor navale ale Hamas, despre care a afirmat că este responsabil pentru mai multe atacuri asupra teritoriului israelian, scrie AFP. Mohammed Ahmed Ali, comandantul unităţ

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 9 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 9 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°