Cele două mari forţe din Primera ai jucat aseară meciuri foatre grele, cu două echipe care pot arbitra lupta la titlu. De data aceasta, Realul lui Mourinho a ieşit pe plus.
Barcelona a jucat pe Camp Nou cu FC Sevilla, un meci foarte greu şi, deşi în ultimele confrntări directe îi surclasaseră pe andaluzieni, de data aceasta a fost invers. Sevilla s-a ţinut scai de trupa lui Guardiola, s-a apărat excelent şi, ajutată şi de noroc, a scăpat fără gol primit, o adevărată performanţă pentru o echipă care vine în vizită pe Camp Nou. Meciul a avut un final de infarct. Messi a ratat un penalty în minutul 90+4, iar Sevilla a terminat jocul cu doi oameni în minus, Kanoute şi Fernando Navaro fiind eliminaţi în prelungiri.
Realul a profitat la maximum. S-a distrat cu Malaga, 4-0
De acest pas greşit al catalanilor a profitat Real Madrid. Trupa lui Jose Mourinho nu avea nici ea un meci prea uşor în deplasarea de la Malaga, echipă care şi-a făcut o super-echipă în acest sezon, dar hattrick-ul lui Cristiano Ronaldo şi reuşita lui Higuain n-a lăsat loc de surprize. După cele două rezultate, Real Madrid a devenit lider în Spania, cu un punct mai mult decât Barcelona, dar ambele opt fi depăşite azi dacă Levante câştigă în deplasarea de la Villareal.