Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contestarea amenzilor, „sportul“ patronilor ieşeni

Publicat in Adevarul, marți 17 mai 2011 ·

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Iaşi şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) sunt cele mai temute instituţii bugetare cu atribuţii de control din judeţ. De la începutul anului, acestea au aplicat sute de sancţiuni pentru neregulile constatate. La polul opus se află Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi şi Casa Judeţeană de Pensii.

Cu toate că în atribuţiile acestor instituţii intră şi sancţionarea neregulilor constatate, şefii au decis să urmeze o politică de înţelegere a agenţilor economici, şi nu una punitivă. „Avem opţiunea de a aplica amenzi angajatorilor care nu anunţă la noi locurile de muncă vacante. Până acum nu am sancţionat pe nimeni. Amenda, conform legii, ar fi de 1.500 de lei“, a explicat Adriana Sârghie, purtătorul de cuvânt al AJOFM Iaşi.

Amenzi de 1,8 milioane de lei de la ITM

Cea mai de temut instituţie bugetară ieşeană este Inspectoratul de Muncă. Echipele de control au aplicat în primul trimestru al anului 1.683 de amenzi, cea mai mare parte a acestora fiind pentru lipsa de securitate a angajaţilor la locul de muncă. Astfel, 1.080 de amenzi au fost aplicate pentru acest tip de nereguli, acestea totalizând 565.000 de lei. Deşi au fost mai puţine, sancţiunile pentru muncă la negru i-au costat mai mult pe angajatori. „Au fost aplicate 603 amenzi în valoare de 1,24 de milioane de lei. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate de instituţia noastră a fost de 1.808.600 de lei“, a explicat George Tanasievici, purtătorul de cuvânt al ITM Iaşi.

Cea mai mare amendă pe care inspectorii de muncă au decis-o de la începutul anului a fost destinată unei firme de construcţii. „Echipele au mers în control şi au descoperit 11 persoane care lucrau fără a avea forme legale de încadrare. Sancţiunea a fost de 33.000 de lei“, a precizat Tanasievici.

Comisarii de la Prote

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă

News.ro acum 17 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară - VIDEO

News.ro acum 17 minute
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 36 minute
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Cum preferă românii să-și petreacă ziua de 1 Mai. O parte dintre ei nu sărbătoresc această zi SONDAJ

Ziare.com acum o ora
Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai. De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă a

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 2 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Bayern Munchen și Real Madrid, remiză în turul SEMIFINALELOR Champions League. Ce spune Carlo Ancelotti

Gandul acum 20 minute
Bayern Munchen și Real Madrid au încheiat la egalitate, scor 2-2, în turul semifinalelor Champions League și calificarea se va juca peste o săptămână pe Santiago Bernabeu, la data de 8 mai. Real Madrid a condus cu 1-0, prin golul marcat de Vinicius

RMGC a solicitat prelungirea concesiunii Roşia Montană şi licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Executată silit de România, Gabriel Resources a găsit bani la acţionari

News.ro acum o ora
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetr

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum o ora
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă. Care este starea sa de sănătate

Adevarul acum o ora
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat pe secția de Terapie Intensivă a Institutului Inimii din Cluj Napoca.

Administraţia Biden va impune dotarea tuturor maşinilor şi camioanelor noi cu tehnologie avansată de siguranţă

News.ro acum 2 ore
Administraţia Biden intenţionează să solicite ca toate maşinile şi camioanele noi să vină cu sisteme de evitare a coliziunii pietonilor, care includ tehnologie de frânare automată de urgenţă, până la sfârşitul deceniului. Într-un interviu, secretaru

Vremea

București
acum

15°
mie.

12°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

11°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

9°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°