Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scaunul viceprimarului orasului Eforie este nesigur

Publicat in Romania Libera, joi 29 ianuarie 2009 ·

La Eforie, negocierile dintre PSD si PDL nu au dus inca la vreun rezultat, declaratiile celor care ar putea initia schimbarea viceprimarului fiind chiar contradictorii. Pe de o parte, primarul Ovidiu Brailoiu sustine ca protocolul aliantei dintre PSD si PDL nu precizeaza sa aiba loc si o astfel de mutare care ar trebui luata in discutie de presedintii celor doua formatiuni politice. "Noi colaboram.

Nu s-a considerat oportuna discutia asta pentru ca mai sunt si altele in judet, mai sunt si alte cazuri unde trebuie sa se regleze si de-o parte si de alta. S-a hotarat sa se colaboreze, nu sa se schimbe oamenii", a declarat acesta. De cealalta parte, democrat-liberalii cred ca schimbarea vicelui Robert serban este oportuna si trebuie facuta. Presedintele organizatiei locale PDL Eforie, Constantin Avatavului, spune ca s-a discutat, iar in principiu ar fi obtinut acordul edilului orasului. In privinta celui de ar urma sa fie noul viceprimar al Eforiei, Avatavului sustine ca inca nu s-a discutat. "Las la latitudinea lui (a primarului – n.r.) sa-si aleaga dintre consilierii locali pe unul cu care poate colabora, cu oricare. Nu-i impunem nimic".

De altfel, pedelistii din Eforie nu se grabesc cu schimbarea vicelui liberal din functie, dar doresc ca acest lucru sa fie facut, mai ales datorita numarului mare de consilieri democrat-liberali: din cei 15 alesi locali, 7 sunt pedelisti, 5 pesedisti si trei liberali. In eventualitatea in care PSD se va intelege cu PDL Eforie, primarul Ovidiu Brailoiu va avea majoritatea necesara pentru a-i fi trecute toate proiectele de hotarare. Conform unor surse din PDL, cel mai probabil viitorul viceprimar va fi consilierul local Levent Izet. La Eforie, negocierile dintre PSD si PDL nu au dus inca la vreun rezultat, declaratiile celor care ar putea initia schimbarea viceprimarului fiind chiar contradictorii. Pe de o parte, primarul Ovi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum 38 minute
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum o ora
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 4 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 5 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 7 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°