Doua milioane de salariati eligibili pentru o pensie privata obligatorie (pilonul II) nu au semnat inca si pot fi "atacati" in perioada urmatoare de cele 18 companii de administrare, a declarat ieri Besim Jawad, CEO al Interamerican Pensii. In primele doua luni (din totalul celor patru) de vanzare, 2,2 milioane de clienti au fost validati oficial, nivelul real al aderentilor fiind de circa 2,5 milioane, din cauza intarzierilor dintre semnare si raportarea contractelor, a mai precizat el.
"Piata probabil va incetini vanzarile de pensii obligatorii in perioada urmatoare, pentru a accelera inainte de Craciun si apoi vom vedea un ultim varf de vanzari, la finalul campaniei de aderare", a spus Jawad. Interamerican Pensii ocupa, dupa primele doua luni de vanzare, locul 5 in topul companiilor de pensii, cu aproape 138.000 de clienti validati oficial si o cota de piata de 6,25%.
Dupa terminarea vanzarilor in luna ianuarie 2008, va debuta colectarea contributiilor si va veni astfel momentul in care fondurile de pensii private vor incepe sa investeasca banii clientilor. Radu Craciun, directorul de investitii al Interamerican Pensii, spune ca principala dilema a administratorilor de fonduri va fi alegerea intre durata si randament.
"Curba de randament a titlurilor de stat va ramane inversata si anul viitor, adica randamentele titlurilor cu maturitati scazute vor ramane mai mari decat cele ale titlurilor cu maturitati ridicate. In aceste conditii, administratorii fondurilor vor fi tentati sa plaseze in titluri cu maturitati scazute si randamente probabil mai mari, ignorand necesitatea adecvarii activelor investite la maturitatea ridicata a pasivelor", afirma Craciun.
In acest moment, randamentele titlurilor de stat cu maturitate de trei ani sunt de circa 8,1%-8,4%, iar cele pentru titlurile pe 10 ani sunt de circa 7%-7,25%, pe piata secundara, spune direc