Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andreea Toma, ghid pentru copii în lumea teatrului

Publicat in Adevarul, joi 9 iunie 2011 ·

Bursieră a Fundaţiei Dinu Patriciu şi avocat al liceenilor de la „Radu Greceanu“, pune mare preţ pe voluntariat, descifrând sercretele artei dramatice pentru preşcolari.

La numai 18 ani, Andreea se poate lăuda cu implicarea în numeroase proiecte sociale şi acţiuni de voluntariat. Îi place să-i ajute pe cei aflaţi în suferinţă, făcând acţiuni de caritate. Este bursieră a Fundaţiei Dinu Patriciu de doi ani. „Am aflat de la unchiul meu că se fac înscrieri pentru a deveni bursieră a Fundaţiei Dinu Patriciu, dar în acel an am depăşit perioada de înscrieri şi am încercat anul următor, în 2009. Am completat o fişă de înscriere pe internet cu date despre mine, membri şi venitul familiei, situaţia şcolară şi am fost acceptată. Din 2009 sunt bursieră şi primesc 200 lei lunar pe timpul şcolii, nu şi în perioada vacanţelor. Pentru a păstra bursa trebuie să nu am mai mult de 5 absenţe nemotivate pe semestru, să am media 10 la purtare şi media generală peste 9“, povesteşte Andreea Toma. Tânăra se mândreşte cu cea mai mare realizare din acest an: câştigarea unei competiţii organizate de Fundaţia Dinu Patriciu. „Alături de echipa mea am organizat o campanie de informare despre Gala Premiilor în Educaţie la Slatina. Ne-am înscris în competiţie şi am organizat acest eveniment, şi cu această ocazie noi ne-am dezvoltat abilităţile de comunicare, creativitate, lucru în echipă, şi, totodată le-am prezentat această oportunitate celor ce doresc să se înscrie. Echipa noastră s-a numărat printre cele câştigătoare iar noi, membri echipei am primit câte o Tabletă Creativă ZiiO“, spune Andreea. Eleva a mai câştigat şi alte concursuri de proiecte organizate de Fundaţia Dinu Patriciu în anii trecuţi.

Predă lecţii de teatru preşcolarilor

Ca voluntar, Andreea îi iniţiază în tainele teatrului pe copiii care învaţă la o grădiniţă particulară din Slatina. „Deşi în urmă cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 3 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE: Spania ocupă primul loc

Wall-Street.ro acum 36 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum 44 minute
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 41 minute
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Un nou sport la orizont. Urcatul scărilor creşte longevitatea şi reduce riscurile de atac de cord

Mediafax acum 51 minute
Acest lucru reiese dintr-un nou studiu care a urmărit timp de 12 ani 480.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 80 de ani şi care a fost realizat la Universităţile East Anglia, Norkolf şi Norwich, sub îndrumarea lui Sophie Paddock. „A fost o

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 4 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 56 minute
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°