Ion Miutescu a fost singurul supravieţuitor dintr-o familie de 18 ţigani deportaţi în Transnistria.

În octombrie 2007, „Cotidianul” a arhivat povestea lui lângă alte drame ale romilor care au pătimit în Holocaust.

Violurile, deja clasice în lumea sordidă a lagărelor, nu erau de ajuns pentru nebunii cu arme. Îşi amintea Miutescu: „Îşi băteau joc de lume. Erau mama cu copilul, îi puneau cu forţa să facă sex, să râdă de ei. Ca să nu rămână fără cinste, fetele trebuiau să se îmbrace ca băr baţii. La noi e treabă mare să fii fată mare şi toate familiile erau ruşinate acolo. Nu aveai ce face. Fetele se îmbrăcau cu pantaloni, îşi ridicau părul şi îşi puneau pălărie în cap. Se purtau ca băieţii, să scape de batjocură”.

Şi mai mult: „Erau oameni care nu avea ce mânca. Şi tăiau din morţi să mănânce, ca să trăiască”. Dincolo de canibalism: copiii cei mai mici erau primii privaţi de hrană, fiindcă oricum cedau cel mai uşor.

Moartea ţiganilor. A fost întâi un deziderat stupid, apoi un genocid real. Prea puţini se căiesc. Dimpotrivă. De ce? Întâi, generalizarea: ţiganii sunt hoţi, ţiganii sunt leneşi, ţiganii sunt nespălaţi, ţiganii ne distrug. Toţi. Apoi, şi dacă nu sunt hoţi, leneşi, nespălaţi şi nocivi, ţiganii nu sunt chiar oameni întregi şi, ca atare, pot fi trataţi ca nişte animale.

Ar mai fi şi tentaţia de a arăta că eşti puternic în faţa celui slab. Culturile solide au zdrobit culturile slabe. Aşa a fost istoria. Şi istoria a avut capitole greşite. Mâine, pe lista celor blestemaţi ar putea intra, uşor, românii. Şi nu (doar) din vina ţiganilor (care sunt, asta uităm cel mai uşor, tot cetăţeni români).

În fond, ce deranjează cel mai mult? Că statul român n-a putut să-i asimileze pe ţigani şi suportă consecinţe teribile? Că mulţi români au împrumutat masiv din cultura minoritarilor, elementele cel