Entuziasmate de revoluția arabă din 2011, multe voci s-au grăbit să prezică decăderea monarhiilor din Golf. Cu toate acestea, Arabia Saudită şi Qatarul, rivali pentru poziţia de lider al lumii arabe, nu au fost afectate, numărându-se printre cei mai mari susţinători ai revoluţionarilor. Dacă în 2011 cele două monarhii erau considerate de populaţia din statele care au trecut prin episodul „Primăvara Arabă“ drept forţe eliberatoare, după aproximativ trei ani apreciata implicare a generat indignare, nemulţumire populară şi chiar scandal diplomatic.
Curentul revoluționar care a debutat în Nordul Africii nu a avut un impact profund în regiunea Golfului. Situaţia din Qatar şi Arabia Saudită a fost repede controlată şi direcţionată spre ceea ce s-a transformat într-o saturare rapidă a supuşilor cu promisiuni privind programe pentru crearea de locuri de muncă, construcţii de noi locuinţe, burse sociale, ajutoare economice pentru cei care iniţiau propriile afaceri etc. Exceptând Bahreinul, care s-a confruntat cu mişcări stradale de amploare, autorităţile din Arabia Saudită au reuşit rapid să calmeze spiritele, în special în regiunea estică predominant şiită, şi au alocat un buget de aproximativ 70 de miliarde de dolari pentru programele iniţiate, mulţumind astfel o populaţie frustrată în principal de modul în care uriaşele rente provenite din petrol sunt împărţite dincolo de Casa Regală. Măsuri politice nesemnificative, precum alegeri municipale, au fost de asemenea asumate, acestea neavând însă capacitatea de a demara reforme majore. În Qatar, s-a mers mai departe uimind comunitatea internaţională când Şeicul Hamad bin Khalifa Al-Thani (61 de ani) şi-a anunţat, în iunie 2013, abdicarea în favoarea fiului său, Şeicul Tamim bin Hamad bin Khalifa al-Thani (33 de ani).
Apatia proverbială a populaţiei din Golf faţă de schimbare a fost un moti
