Cărturar rafinat, de o erudiţie care sperie gîndul, cercetător tenace, format după modelul şcolii serioase de altădată, cu un spirit disciplinat, dar viu, conectat la mişcarea ideilor de pe mapamond, profesorul Paul Cornea ar avea toate motivele să lase condeiul jos şi să se bucure niţel de roadele unei îndeletniciri, se ştie, cu rădăcini cumplit de amare. Ei bine, nu. Nici vorbă de una ca asta. Satisfacţia vanităţii e lucru facil, plăcere mediocră, de care savantul pursînge nu vrea să audă. Pe asemenea exemplar de elită nu-l ispiteşte nimic, nici ideea succesului, gîndul vulgar de glorie deşartă, nici celelalte iluzii ale omului comun, lipsit de voinţă, dar încrezător în steaua sa norocoasă. El, înţeleptul, nu jură în schimb decît pe raţiune, înţelegînd să-şi trăiască viaţa la alt diapazon, după un program strict, de superioară monotonie, ce măsoară timpul în oglinda paginii înnegrite. Şi cum Paul Cornea (toată lumea cred că e de acord) face o frumoasă figură de înţelept, prezenţa mai mult decît discretă a domniei sale în viaţa publică (unde rolurile principale au fost adjudecate de indivizi cu alt fel de pigment moral) se vede compensată din plin pe rafturile bibliotecilor, umplute pînă la refuz de mulţimea volumelor care-i poartă semnătura – numai tomuri masive, trădînd ambiţia exhaustivităţii, studii acribioase, încheiate la toţi nasturii academici. Însă nu prin cantitate (impresionantă în sine, nimic de zis!) ies cu adevărat în evidenţă cărţile universitarului bucureştean. S-au mai văzut oameni harnici, fruntaşi în producţia de exegeză la hectar (Cornel Regman vorbea cîndva, cu umoru-i sfătos, de „critica prăşitoare“). Or, Paul Cornea nu intră nicidecum în categoria aceasta, altfel bine reprezentată şi pe vremea cînd istoria se scria cu voie de la partid, şi azi, cînd penuria de idei se îngroapă în fraze. Dimpotrivă. Lucrările domniei sale (s-au bucurat