Peste 14 milioane de egipteni au ieşit pe străzile din Cairo şi au ameninţat cu „nesupunerea civilă totală” dacă preşedintel Mohamed Morsi nu demisionează până marţi seară.
Sediul Frăţiei Musulmane, gruparea aflată la putere în Egipt, a fost capturat şi vandalizat luni de protestatarii care cer demisia preşedintelui. „Îi dăm lui Mohamed Morsi termen până marţi, la ora 17.00 (18.00 ora României) pentru a părăsi puterea şi a permite instituţiilor statului să pregătească alegeri prezidenţiale anticipate”, se arată într-un comunicat emis de gruparea Tamarrod, forţa de opoziţie aflată în spatele protestelor.
În cazul în care Morsi refuză în continuare să demisioneze, „marţi la ora 17.00 va avea loc debutul unei campanii de nesupunere civilă totală”, se arată în document.
Poliţia refuză să mai apere Frăţia
După câteva săptămâni de relativ calm la Cairo, manifestaţiile de masă au reînceput duminică la o scară nemaivăzută din 2011, atunci când a început Primăvara Arabă. Aproximativ 14 milioane de protestanţi au ieşit acum pe străzi şi cer înlăturarea de la putere a Frăţiei Musulmane, grupare ce a funcţionat clandestin până la răsturnarea regimului totalitarist condus de Hosni Mubarak.
Deja, patru miniştri egipteni care nu fac parte din Frăţie au demisionat în semn de solidaritate cu manifestanţii, marcând astfel izolarea totală a grupării care a câştigat alegerile anul trecut. Video Proteste în Egipt: Manifestanţii au atacat sediul general al Fraţilor Musulmani din Cairo
Protestatarii aclamă mişcările sociale de acum drept o continuare a revoluţiei care l-a înlăturat pe Mubarak şi confruntările care au loc acum cu forţele de ordine amintesc şi ele de manifestaţiile de atunci.
Opt protestatari au murit la Cairo
Opt persoane au murit în noaptea de duminică spre luni în jurul sediulu