Pentru mine, prieteniile de idei sunt esențiale. Am citit cu imens interes și cu gratitudine articolul „Al treilea val” de Mircea Mihăieș apărut săptămâna trecută în „România Literară” .
Nu vreau să insist aici asupra ripostei devastatoare, de o claritate exemplară şi de o rigoare nu mai puţin remarcabilă, pe care o dă unui fost intelectual democratic transfigurat într-un jalnic epigon al lui Vadim Tudor, precum Radu Călin Cristea. Important pe lungă durată este diagnosticul pus momentului ideologic pe care îl trăim: disoluţia unor principii fundamentale menite să despartă grâul spiritului de neghină calibanilor, capturarea centrului de către periferia resentimentelor, ranchiunelor, complexelor de tot felul.
Mai mult, textul lui Mircea Mihăieş insistă asupra faptului că raţiunea profundă, aş spune chiar abisală, a linşajului la care am fost supus în paginile unui săptămânal bucureştean pe care îl socot reîncarnarea „Saptamanii” barbiste, ţine de o reacţie agresivă la adresa valorilor pe care le apar, în Vest şi în Est, în Statele Unite, America Latină şi Europa, de peste trei decenii. Iată mai jos fragmente din articolul lui Mircea Mihăieş. Le public aici cu acordul său.
„Sunt prea apropiat de Vladimir Tismăneanu ca om şi-l admir prea mult ca intelectual încât să-mi fac iluzii că rândurile mele vor fi percepute altfel decât că un nou lustru pe care l-aş da statuii sale. Din fericire, biografia stiintifică a lui Vladimir Tismăneanu e prea străucitoare pentru a fi împroscată cu noroi de adversarii săi, al căror număr sporeşte geometric cu fiecare săptămână. Va rămâne în analele infamiei ignobilul serial al lui Radu Călin Cristea, debutând sub auspiciile antisemitismului („homo brucanus”) şi încheindu-se, fâsâit, că o lumânare chioară, înecată puturos în propriul său spermanţet. Autor al unei singure cărti monografice (şi aceea apărută
