Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul facultăţilor INUTILE, cu cerere ZERO în piaţa muncii

Publicat in Romania Libera, vineri 7 iunie 2013 ·

Nicio facultate nu este inutilă în principiu, mai ales dacă ai o vocaţie reală în domeniul respectiv. Totuşi, un număr exagerat de mare de tineri continuă să se îndrepte către profesii cu cerere zero sau aproape zero pe piaţa reală a forţei de muncă.

Topul facultăţilor care trimit direct în şomaj un număr foarte mare de absolvenţi este condus de specializările umaniste, Litere, Filosofie, Sociologie, Ştiinţe politice, urmate de Jurnalism, Administraţie publică şi chiar Ştiinţe economice, potrivit unui sondaj realizat de Realitatea.net în rândul specialiştilor HR.

Dilemele cu care se confruntă absolvenţii de liceu în momentul în care trebuie să aleagă o instituţie de învăţământ superior sunt cu atât mai mari cu cât nu există studii cu privire la cererea pe piaţa forţei de muncă într-un interval de 3-5 ani. Astfel de rapoarte sunt comandate de autorităţi în alte ţări europene.

"Nu avem un studiu care să evidenţieze un clasament clar al celor mai "inutile" facultăţi. Ce am observat totuşi este că cea mai mare incompatibilitate între absolvenţi şi nevoia de forţă de muncă tânără a companiilor se regăseşte pe specializările unde piaţa are un grad de dinamicitate ridicat. Astfel de ramuri sunt Marketingul, Managementul afacerilor, Relaţiile publice", spune Adi Cernat, CEO al SmartDreamers.

Potrivit speciailiştilor în resurse umane, structura învăţământului superior de la noi nu este aliniată aproape deloc la ultimele trenduri din piaţa reală. De cele mai multe ori, companiile sunt puse în situaţia de a alege între angajarea de personal cu experienţă sau angajarea unui tânăr absolvent, caz în care firma îşi asumă rolul de "educator" mai multe luni după recrutare, pentru a aduce la zi tânărul absolvent cu ultimele trenduri din piaţă.

Citeşte şi: BACALAUREAT 2013: Cele mai tari PERLE ale olimpicilor

"Tinerilor de azi nu prea le mai pasă de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum o ora
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum 57 minute
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 3 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum o ora
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum o ora
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 57 minute
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Reacţia purtătorului de cuvânt al BOR, după Eurovision: Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului

Mediafax acum 46 minute
„Victoria lui Nimeni (Nemo), … una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminatoare a bunei-cuviinţe şi bunului-simţ, toate caricaturizate şi evacuate din mentalul colectiv al masei isteric (tele)spectatoare. O m

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/18°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°