UPDATE. Reprezentanţii Ministerului Public au cerut Curţii de Apel Bucureşti, marţi, la primul termen al dosarului de şantaj al Antena TV Group, să fie luată, din nou, măsura interzicerii de a părăsi ţara în cazul lui Sorin Alexandrescu.
Prezent în sala de judecată, avocatul lui Alexandrescu, Gheorghiţă Mateuţ, a cerut respingerea solicitării venite din partea procurorilor, transmite Mediafax.
Mateuţ a explicat că măsura nu a fost prelungită în cursul urmăririi penale, iar în momentul de faţă clientului său nu i-au fost aduse noi învinuiri.
"Este necesar că existe şi temeiul acestei cereri, să fie identificat, în persoana inculpatului, un comportament negativ. Inculpatul a prezentat constant un comportament pozitiv, având în vedere şi faptul că s-a prezentat la primul termen de judecată", a spus Mateuţ, în faţa instanţei.
Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare pe cererea procurorilor şi a stabilit, pe de altă parte, un nou termen al procesului, în 3 decembrie, astfel încât toţi inculpaţii să aibă timp să-şi angajeze un apărător.
_ _ _ _ _
Directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu a ajuns la Curtea de Apel Bucureşti, unde va fi audit în dosarul de şantaj asupra administratorului firmei RCS&RDS, Ioan Bendei.
Citeşte şi: DNA: Ioan Bendei a fost o victimă a lui Dan Voiculescu şi a lui Sorin Alexandrescu
În acelaşi dosar vor fi audiaţi şi Dan Voiculescu şi Camelia Voiculescu, care nu s-au prezentat, însă, în instanţă, invocând lipsa apărării.
Toţi inculpaţii au depus cerere de amânare a primului termen de judecare a dosarului de şantaj.
Citeşte şi: Sorin Alexandrescu, audiat la DNA în dosarul de şantaj RCS&RDS
Marţi este primul termen al dosarului de şantaj al Antena TV Group.
Directorul general Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu şi fostul şef AN