Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Capitalei vrea să reabiliteze vechiul sediu din Regina Elisabeta cu 19,6 milioane de euro

Publicat in Romania TV, luni 22 aprilie 2013 ·

Primăria Municipiului Bucureşti vrea să aloce 19,6 milioane de euro, fără TVA, pentru modernizarea şi reabilitarea vechiului său sediu din Bulevardul Regina Elisabeta, potrivit unui proiect de hotărâre, ce va fi discutat vineri în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Reprezentanţii municipalităţii au declarat, luni, că lucrările de modernizarea şi reabilitare a sediului vechi al PMB vor costa aproximativ 19,6 milioane de euro, fără TVA, şi că banii vor fi asiguraţi din bugetul municipalităţii, lucrările urmând să fie finalizate în teremen se doi ani de la începere, potrivit Mediafax.

Potrivit acestora, proiectul are în vedere şi transformarea mansardei imobilului în spaţii destinate birourilor, cu o suprafaţă totală de 2.000 de metri pătraţi, amenajarea şi dotarea corespunzătoare a unei arhive în subsolul imobilului, precum şi amenajarea şi dotarea la standarde europene a sălii Consiliului General.

Proiectul are în vedere şi realizarea lucrărilor de arhitectură, refacerea spaţiilor interioare, refacerea tuturor instalaţiilor existente şi montarea unei centrale termice performante, precum şi lucrări de anvelopare exterioare de conservare şi restaurare a elementelor de faţadă având în vedere valoarea istorică a clădirii care este monument istoric de categoria A.

Studiul de fezbilitate, elaborat de societatea Ambo Pro Design SRL, propune şi construcţia unei parcări subterane, pe trei niveluri, cu un număr total de 97 de locuri de parcare, la care se vor adăuga şi cele 42 de locuri din curtea interioară.

CGMB a aprobat, la jumătatea lunii mai a anului 2008, o investiţie de 53.470.000 de lei, respectiv 10.542.137 de euro, fără TVA, la un curs de 3,5 lei pentru un euro, pentru consolidarea vechiului sediu al PMB.

La sfârşitul lunii februarie, consilierii generali au aprobat suplimentarea cu peste 7,6 milioane de euro a fondurilor

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 2 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum o ora
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct

Ziarul Financiar acum 40 minute
“Deci tu zici că 52% sunt împotriva unui lider peste ţările europene. Aşa cum ţi-am spus şi la început, eu cred că ei se gândesc că domnul Iohannis va fi candidat şi (…) pentru că probabl, nu-i mai reprezintă (…) de-aia nu vor lideri la Bruxelles”.

STUDIU: Vara anului 2023, cea mai fierbinte din ultimii 2.000 de ani

G4Media acum o ora
Vara trecută, când incendiile de vegetaţie s-au extins în regiunea mediteraneană, pe drumurile din Texas au fost instituite restricţii de circulaţie, iar valurile de caniculă au pus la grea încercare reţelele electrice din China, nu a fost doar cea

Macron îi promite lui Zelenski noi ajutoare militare franceze şi cere un armistiţiu olimpic

HotNews acum 58 minute
Franţa va furniza Ucrainei ajutoare militare suplimentare în zilele şi săptămânile următoare, i-a promis marţi preşedintele francez Emmanuel Macron omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, într-o discuţie telefonică în care şeful statului france

Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă europeni

Ziarul Financiar acum 40 minute
“Urmează pe 9 iunie să votăm încă 33 de delegaţi mandataţi pentru Bruxelles. Cum vor fi ei? Ne vor aduce restul de Schengen să nu mai stea cozi de kilometri la graniţe transportatorii români, pe care, atenţie, nu i-a ajutat nimeni nimeni” (…) “Oamen

UPDATE - CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER / Ordonanţa de urgenţă în ansamblul său este constituţională în raport cu criticile formulate

News.ro acum 4 ore
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Ciolacu, la inaugurarea noului spital de stomatologie din Sectorul 4: Asta înseamnă eficienţă în administraţie, asta înseamnă viziune şi un primar aplicat

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la inaugurarea noului Spital de Stomatologie din Sectorul 4 al Capitalei, că „asta înseamnă eficienţă în administraţie” şi a adăugat că astfel, edilul sectorului 4 Daniel Băluţă, „într-o viziune complexă, închide

Roman Polanski a fost achitat de un tribunal francez în procesul de defăimare a actriţei britanice Charlotte Lewis

News.ro acum o ora
Un tribunal francez l-a achitat marţi pe cineastul franco-polonez Roman Polanski de defăimare intentat de actriţa britanică Charlotte Lewis, după ce aceasta l-a acuzat că a violat-o când era adolescentă, potrivit The Guardian. Polanski, în vârstă de

Ministrul Apărării, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Nu a zis nimeni că trebuie să dăm / Noi le-am luat tocmai pentru nevoia României de a-şi apăra teritoriul naţional / Acest sistem operaţional este indispensabil

News.ro acum 4 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi, despre sistemul Patriot care au urma să fie dat Ucrainei, că nu a zis nimeni că trebuie să îl dăm, El a precizat că este vorba de patru sisteme, din care doar unul este operaţional şi a arătat că l

Vremea

București
acum

16°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

13°
mar.

6°/16°
mie.

8°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

11°
mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/22°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°