Alexandru DUTU

In avalansa de filme difuzate de canalele de televiziune pe teme alese de serviciile de publicitate ale politiei sau de birourile de casatorii, unde cuplurile se intilnesc, se destrama si se regasesc, pasind peste cadavre inocente, prezentarea filmului Calatoriile lui Gulliver la TVR1, la inceput de an 1997, a fost un veritabil eveniment cultural. Filmul lui Charles Sturridge a adaptat satira lui Jonathan Swift la posibilitatile de intelegere ale omului din secolul nostru: daca Swift s-a multumit sa prezinte lumea imaginara din "jurnalul" lui de calatorie drept o incursiune intr-o lume altfel construita decit cea din Anglia, Sturridge a desfasurat istorisirea pe un dublu plan, vorbindu-ne despre un Gulliver care ajunge acasa, povesteste ce a vazut si, cu ajutorul unui intrigant dornic sa-i acapareze avutul, ajunge la ospiciu (la "bedlam", la spitalul care implora ajutorul minunii din Bethleem). Istorisirea pataniilor din tara piticilor si a uriasilor, de pe insula zburatoare sau din casa istoricului care traia printre umbrele trecutului, din tara cailor si a degeneratilor Yahoos se desfasoara in fata unei familii speriate, a unor bolnavi mintali sau a unei comisii de medici. In momentul in care Gulliver face elogiul cailor care au ajuns sa construiasca o societate perfecta, calatorul dovedindu-se un adept al Houyhnhnms-ilor, comisia medicala este decisa sa-l condamne la internare perpetua: or, in acel moment intra in sala Tom, fiul lui Gulliver, fericit ca a gasit oaia pe care o pierduse, atunci cind rascolise geanta de voiaj a tatalui sau. In fata unei comisii uimite, alearga pe masa o oaie cit o insecta mica venita tocmai din tara lui Lilliput. Relatarea lui Gulliver nu este o ratacire, ci descrierea unei lumi necunoscute.

Charles Sturridge a scos filmul din seria productiilor pentru copii si a indreptat satira lui Swift impotriv