Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Record la permise: 800 de şoferi vin în fiecare zi la ghişee

Publicat in Adevarul, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Aproape 800 de permise pe zi. Acesta este volumul de lucru record la care a ajuns săptămâna aceasta Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatricularea vehiculelor Sălaj, după ce şoferii din judeţ au luat cu asalt ghişeele pentru a scăpa de prevederile noului Cod Rutier.

Noul Cod Rutier intră în vigoare sâmbătă, 19 ianuarie şi prevede, printre altele, ca schimbarea permiselor de conducere să se facă numai după efectuarea unor investigaţii medicale, indiferent dacă actul respectiv a expirat sau nu, dar şi ca, în cazul şoferilor profesionişti, termenul de valabilitate să fie redus la numai cinci ani. Aşa se face că, fie pentru a se asigura că zece ani de acum înainte nu mai trebuie să dea pe la medic – cel puţin nu pentru schimbarea permisului – sau, în cazul profesioniştilor, pentru a avea permise valabile timp de 10 ani, mii de sălăjeni s-au perindat, în ultimele zile, pe la ghişee şi au cerut preschimbarea permiselor chiar dacă în majoritatea cazurilor acestea expirau abia peste mai mulţi ani.

Potrivit şefului Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatricularea vehiculelor, Remus Stanciu, din 3 ianuarie, prima zi lucrătoare din acest an, şi până ieri, au trecut pe la ghişee aproximativ 5.000 de şoferi, în condiţiile în care media anuală de până acum, ce includea şi eliberarea permiselor pentru noii şoferi, abia ajungea la 9.000 – 10.000 de permise. De la o medie de 20 de permise eliberate într-o zi normală, numărul mediu a sărit în ultimele zile la peste 700, ceea ce face ca de aproape două săptămâni la uşa serviciului să fie o permanentă coadă.

Ultima zi în care se mai pot face permise în baza actualului Cod Rutier este vineri, 18 ianuarie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum 33 minute
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum o ora
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 9 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

O tânără de 19 ani, din județul Suceava, a DISPĂRUT fără urmă după ce a plecat de la bunica sa. Polițiștii fac apel la populație pentru a fi găsită

Gandul acum 27 minute
Mihaela Irina Zlotar, o tânără în vârstă de 19 ani, din județul Suceava, a dispărut fără urmă după ce a plecat de la casa bunicii sale, în data de 7 mai. Poliția a apelat la ajutorul cetățenilor pentru a fi găsită. Tânăra a plecat de la domiciliul b

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

16°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°