Încă îşi desfăşoară activitatea în bătrâna noastră Moldovă unul dintre cei mai împuţiţi judecători pe care îi suportă pământul patriei. Omul este o mare orătanie într-o ogradă de apel şi joacă ba pe stânga, ba pe dreapta, cum e regimul politic pe care îl slujeşte.

Ocrotit de un serviciu secret românesc, el se credea până mai ieri intangibil. Principiul lui e cel clasic în justiţia română: „umflă banul şi fă-l scăpat pe infractor!” Doar banul contează pentru el şi pentru cei ca el. E o pocitanie mică şi urâtă, groasă la piele, inclusiv la pielea portofelului. Scăpa de pârnaie pe oricine, cu condiţia să iasă la interval cu zecile de mii de euro.

Una din ultimele sale isprăvi e că a scos basma curată un membru al unui clan interlop periculos. Un cordunean, să zicem, cu menţiunea că e substantiv comun „cordunean”, nu un nume de familie. Cu mari costuri a fost găsit corduneanul respectiv prin locul unde se ascundea. Cu mari costuri a fost împârnăiat. Pentru ca, la apel, omul nostru să-l facă scăpat, ca şi când corduneanul ar fi fost pur ca un angel.

De data aşa, fără să ştie, dom’ jude a călcat cam fatal pe bec. Fiindcă l-a mâniat foarte tare pe marinarul şef al corabiei noastre naţionale, care a înjurat vreo juma’ de oră de draci. Acest marinar are o pată mare cât o igrasie de perete pusă pe corduneni, de când a aflat că au o filieră de albit lovele pe filieră rusească. Fesebistă sau caghebistă, spuneţi-i cum vreţi, că-s unul şi acelaşi lucru.

Ghinion de neşansă. Au urmat telefoanele ascultate şi punerea sub urmărire. În momentul în care vorbim, judecătorul are chiloţii foarte galbeni în partea din faţă. Şi umezi. Se pare că se pişă în permanenţă pe el, de frică. Mai mult ca sigur, o să-i întâlnească în curând pe cei pentru care a lucrat până acum cu atâta spor.

Cineva m-a întrebat: bun, şi ce se va întâmpla după ce marinarului-şef i se va i