Grupul de Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) despre conflictul de interese în care s-ar fi aflat premierul Ungureanu, din cuaza contractului soţiei lui cu firma austriacă OMV, relatează Mediafax.
"Grupul de Investigaţii Politice (GIP) a sesizat Parchetul General în legătură cu conflictul de interese în care s-a aflat fostul director SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a cărui familie a primit 170.000 de euro în 2009 şi 2010 de la firma austriacă OMV AG. GIP consideră, de asemenea, că era de datoria Comisiei Parlamentare de control al SIE să îl ancheteze pe Mihai Răzvan Ungureanu cu privire la problemele de securitate naţională pe care le implica relaţia sa cu OMV AG", se arată într-un comunicat al GIP, condus de Mugur Ciuvică, remis, astăzi, Mediafax.
GIP menţionează că, potrivit declaraţiilor de avere ale lui Mihai Răzvan Ungureanu, în perioada în care a fost director al SIE, "principala sursă de venit a familiei sale a fost firma austriacă OMV AG", întrucât Daniela Ungureanu, soţia actualului premier, a primit, în 2009 şi în 2010, în baza unui contract de "servicii de consultanţă medicală", suma totală de 711.866 RON, adică 170.000 de euro, de la firma austriacă.
GIP a sesizat Parchetului faptul că fostul director al SIE s-a aflat în conflict de interese începând cu anul 2009, când soţia sa a început să fie plătită de OMV.
Grupul de Investigaţii Politice menţionează că, potrivit art. 70 din Legea 161/2003 (Legea Anticorupţie), "prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".
"În decembrie 2007, Mihai Răzva