Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristi Puiu: Craciunul, pentru mine, este o combinatie a mirosurilor de portocale, brad si ciocolata

Publicat in Ziarul de Iasi, duminică 25 decembrie 2011 ·

Regizorul Cristi Puiu isi aminteste cu bucurie de sarbatorile de iarna ale copilariei sale, declarand pentru MEDIAFAX ca, pentru el, Craciunul inseamna "mirosul de portocale, cu mirosul de brad si cu mirosul de ciocolata". "La mine, lucrurile sunt foarte simple. Pentru mine, Craciunul inseamna mirosul de portocale, cu mirosul de brad si cu mirosul de ciocolata. Noi suntem doi frati si o sora si intotdeauna sub brad erau pentru noi pungi cu chestii colorate, cu portocale si ciocolata. Chiar in toiul verii, combinatia asta de mirosuri, portocale, ciocolata, brad, trezeste in mine amintirea Craciunului", spune Cristi Puiu. "Si era extraordinar, pentru ca la fiecare Craciun primeam cadouri din cel putin trei surse. In afara de cadourile de sub bradul nostru, primeam si cadouri la maica-mea la scoala, unde tot timpul se facea un pom de Craciun pentru copiii profesorilor si educatorilor, si la taica-miu la spital la fel. Si mai primeam si din Berceni, de la mamaia si de la tataia. Era o minune de Craciun, era ceva extraordinar pentru noi", isi aminteste regizorul. Totodata, Cristi Puiu spune ca, la un moment dat, cand avea 9-10 ani, a primit un cadou care "l-a enervat foarte tare", un album de Tintoretto. "Habar n-aveam cine este Tintoretto. L-am deschis, am aflat ca este un pictor venetian, dar nu mi-a placut deloc. Mi s-a parut un cadou gresit. Nu intelegeam de ce am primit cadoul asta" , a spus Cristi Puiu. Insa mai tarziu, la varsta de 29 de ani, cand a vazut la Venetia lucrarile lui Tintoretto, Cristi Puiu si-a schimbat parerea despre pictorul venetian. "Cadoul pe care-l primisem la 9-10 ani a capatat sens 20 de ani mai tarziu", isi aminteste Cristi Puiu. In ceea ce priveste darurile primite in ultimii ani de Craciun, Cristi Puiu spune ca nu primeste filme, dar sunt DVD-uri cu filme pe care si le face singur cadou. "Acum mi-am facut cadou un film pe care-l cautam de m

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°