Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia de piaţă între bulanul dogmatic şi oul pragmatic

Publicat in Romania Literara, miercuri 15 mai 2002 ·

Nici un stat centralist-autoritar nu se menţine fără o poliţie puternică şi fără un aparat represiv gata să înăbuşe orice rezistenţă semnificativă. România de azi a atins culmi ale rafinamentului şi în acest domeniu. Deşi de ani de zile miniştrii de Interne - indiferent de provenineţă, capacitate intelectuală şi servilism politic - urlă ca din gură de şarpe că n-au cadre suficiente, că n-au echipament, că nu fac faţă criminalităţii în creştere, realitatea e cu totul alta. Purcedeţi la următoarea verificare empirică: faceţi raportul între civili şi "gradaţi" la manifestările publice mai acătării şi veţi fi uimiţi ce număr imens de purtători de bulan susţinem din debilele noastre salarii.

Nu mă refer acum la situaţiile în care localităţile din provincie au nenorocul să fie vizitate de către unul dintre "cei mari", preşedintele sau premierul. în astfel de cazuri, poliţia, jandarmeria şi forţele speciale au toate şansele să-i covârşească numeric pe cei atraşi de idolii lor precum muştele de lampă. E drept, nu toţi poliţaii sunt localnici: unii sunt aduşi din judeţele învecinate, după vechea tradiţie ceauşeştiană.

Printr-o ciudăţenie a sorţii, valurile de oameni în uniformă dispar ca înghiţiţi de pământ îndată ce "obiectivul" a părăsit "dispozitivul". M-am întrebat de nenumărate ori: cu ce se ocupă această întreagă populaţie militarizată în intervalul dintre două "acţiuni" oficiale? Pe străzi nu-i găseşti nici să dai cu tunul, iar la circumscripţiile de sector bate vântul dezolant al maidanelor părăsite. Şi totuşi, pe unde hălăduiesc "apărătorii legii", dacă de infractori se ocupă mai mult presa iar cetăţeanul e atacat, ziua-n amiaza mare, de bande perfect organizate de borfaşi? Un student îmi mărturisea recent că a te adresa poliţiei pentru că ai fost jecmănit în stradă înseamnă o dublă greşeală: mai întâi, că poliţaiul te va trata cu un sictir

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 34 minute
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

News.ro acum 39 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Gaza, au anunţat, vineri, Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC. Cadavrele sunt cele ale lui Shani Louk, Amit Buskila şi Itzhak Gelerenter. IDF a precizat că ostaticii au fost u

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ucraina are în sfârşit suficientă muniţie pentru artilerie, asigură Zelenski

HotNews acum 40 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat vineri legislaţia care permite mobilizarea deţinuţilor şi a declarat că, pentru prima dată de când a început războiul cu Rusia, toate brigăzile armatei ucrainene au suficientă muniţie pentru arti

Ciucă: Instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei / Ne e teamă că se şubrezeşte democraţia şi că ne sunt atacate valorile? Păi să le apărăm!

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei. El

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 5 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum o ora
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum o ora
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

16°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°