Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Consilierul local Rareș Buglea, condus la secția de poliție pentru propagandă electorală. A fost audiat de oamenii legii

Publicat in Alba24, duminică 29 iulie 2012 ·

Consilierul local Rareș Buglea a fost ridicat de polițiști, duminică seara, și transportat la secția de poliție, după ce oamenii legii au fost sesizați că acesta face propagandă electorală. Informațiile ne-au fost furnizate de martori oculari aflați în apropierea unei secții de votare din Alba Iulia. Liberalul ar fi fost observat duminică pe la mai multe secții de vot de pe raza municipiului Alba Iulia, unde ar fi încercat să convingă cetățenii să meargă la vot.

În jurul orei 21.00, Rareș Buglea a fost văzut în fața secției de votare numărul 32 din Alba Iulia, unde vocifera și îndemna oamenii să voteze pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, potrivit martorilor. De altfel, prezenţa liberalului a fost semnalată, în întreaga zi, la mai multe secții de vot din Alba Iulia.

Reprezentanții IPJ Alba au confirmat că Rareș Buglea a fost condus la sediul poliției din Alba Iulia după ce oamenii legii au fost sesizați că acesta face propagandă electorală în apropierea unei secții de votare din municipiu. Consilierul local este audiat.

UPDATE: Potrivit unui comunicat PDL, „Rareș Buglea, consilier local al PNL în Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia a fost audiat la Poliția din Alba Iulia pentru propagandă electorală în fața secțiilor de votare nr.33 și 34 din Alba Iulia. Membrii PDL Alba au sesizat Poliția că dl. Buglea încalcă legea pentru că staționează în fața secției de votare și îndeamnă trecătorii să participe la vot, făcând propagandă electorală. La sesizarea membrilor PDL, un echipaj al Poliției s-a deplasat la fața locului și a intervenit, conducându-l pe dl. Buglea la sediul IPJ Alba pentru audieri.”

Rareş Buglea se află în prezent la sediul PNL Alba. „Patru PDL-işti staţionau la secţia 32. Am trecut prin dreptul secţiei şi mi-au făcut sesizare. Poliţia a venit şi m-au dus la secţie, 40 de minute. Apoi am dat declaraţie”, a declarat

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 5 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 3 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 6 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 3 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 9 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 9 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum 12 ore
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°