Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iisus din Siberia anunţă Apocalipsa

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 27 septembrie 2009 ·

PROFET. Un fost poliţist rus se crede Mesia şi spune că sfârşitul lumii se apropie. Numai zona în care locuieşte el va scăpa.

De douăzeci de ani, Vissarion Dascălul - pe numele său adevărat Serghei Torop - a proclamat Ţara Sfântă în satul Petropavlovka, din regiunea siberiană Krasnoiarsk, şi spune că sfârşitul lumii se apropie, iar el face toate eforturile să salveze ce poate. În 1989, Torop era un simplu miliţian care dirija circulaţia. În prezent, are peste 4.000 de adepţi fideli, care duc un trai auster şi care îl ascultă orbeşte, scrie cotidianul elveţian „20 Minutes”, în ediţia sa electronică.

Fără alcool, tutun şi carne

„Există dragoste pe Pământ! Nu simţiţi şi voi asta?”, striga Vissarion mulţimii adunate, luna trecută, la Petropavlovka, ca să aniverseze primul jurământ depus de el aici, ca în fiecare an. Mâinile fidelilor se întind spre el. Cu barba neagră şi părul lung, purtând o tunică albă ca şi adepţii săi, noul Mesia se plimbă prin mulţime răspunzând cu un zâmbet cald celor care îl adulează.

Fanaticii care au răspuns chemării sale la salvarea lumii au renunţat la alcool, tutun şi carne. Ei se văd ca viitori pasageri ai unei noi Arce, convinşi fiind că sfârşitul umanităţii se apropie cu paşi repezi.

În 1989, agentul de circulaţie Serghei Torop a avut o revelaţie: „Atunci am simţit cum violenţa mă părăseşte definitiv, ţâşnind din mine. A fost momentul în care am descoperit că sunt Iisus Hristos”. Spre deosebire de adepţii săi, noul Mesia este mai pesimist în ceea ce priveşte salvarea planetei. „Omenirea se apropie de autodistrugere! Va fi ceva tragic şi dureros, dar inevitabil”, prevesteşte Vissarion.

Clima va deveni mai blândă

Convingerile sale sunt preluate de adepţi fără să fie puse la îndoială. El îi linişteşte totuşi, spun

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 6 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 4 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 5 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 5 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 7 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 7 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°