RCS & RDS, compania lider pe piaţa serviciilor de televiziune şi de internet din România, a lansat astăzi două abonamente de internet cu viteze de până la 500 Mbps şi 1 Gbps, acesta din urmă fiind de 5 ori mai rapid decât cel mai bun abonament de internet al concurenţei.
RCS&RDS, cea mai mare companie de cablu şi internet din ţara noastră, a investit până în prezent două miliarde de dolari în reţea. "Suma poate fi mai mare, nu ştiu pe de rost, dar sigur în 2008 investiţiile în reţea se ridicau la un miliard de dolari", a declarat Valentin Popoviciu, directorul de dezvoltare al companiei.
Compania a lansat recent abonamentele de internet Digi Net Fiberlink 500 şi Digi Net Fiberlink 1000, în valoare de 49 lei, respectiv 59 lei (TVA inclus), care se adresează clienţilor persoane fizice şi pot fi oferite de către companie în reţelele sale din toată ţara, în peste 150 de localităţi, în zonele urbane, dar şi în cele periferice şi rurale, începând de la 1 noiembrie. "Precomenzile încep din 15 octombrie, iar instalarea serviciului presupune resertizarea cablurilor, însă clienţii nu trebuie să achiziţioneze niciun dispozitiv", a declarat Popoviciu.
"Serviciul de internet este disponibil aproape în toată reţeaua, mai puţin în anumite zone rurale. Aria de acoperire este foarte importantă pentru noi" a adăugat Popoviciu. În ceea ce priveşte numărul de clienţi, oficialul RCS&RDS nu a oferit nicio cifră, însă a declarat că este în creştere.
De ce internet de 1 Gbps
"În lume mai sunt câţiva operatori mici care oferă astfel de abonamente, dar la scară mare, în cazul companilor mari, acestea pot fi numărate pe degete, potrivit oficialilor RCS&RDS".
"De ce am lansat internet la viteza de 1 Gbps? Pentru că reţeaua ne permite, nu am văzut niciun rost să limităm viteza din motive comerciale", a declarat Popoviciu. Ace