In anii de scoala si de liceu, am fost coplesit de razboaiele turcilor cu crestinii de la noi (fie ei din Tara Romaneasca sau din Moldova), care nu mai pridideau sa-si apere glia, platind tribut, otravind fantanile si ogoarele, retragandu-se in codrul des si pe muntele de refugiu.
N-as vrea ca aceasta lapidara evocare sa sune ironic. Dar, realmente, de la un punct incolo totul se relua si se repeta, fara nici un pic de imaginatie a Istoriei mari, care punea in aceleasi scheme conflictuale popoarele din zona.
In fata noastra, in spate, in jur, peste tot apareau turcii, cata frunza, cata iarba, cu obiceiurile lor pagane, cu pseudotocmelile crude, cu dorinta imperioasa de a-i tine sub control si ascultare - prin domnii de aici - pe pamanteni.
Acestia, ai nostri, oscilau intre teama seculara, cu supunerea neconditionata, si accesele de vitejie epica, destul de rare, dar foarte frecvent invocate. O mica, dar glorioasa batalie castigata in cursul unui razboi devastator pentru noi era focalizata la maximum, devenind mai importanta decat dezastrul general de la final. Istoria noastra cu otomanii este una repetitiva, sangeroasa si umilitoare, plina de cadavre mutilate, tradari infecte, fapte si gesturi mizerabile, rani colective.
Dar, uneori, Istoria nu mai are influenta asupra prezentului si ramane prinsa in propria rama de tablou. Venit in Turcia, pentru o vacanta cum scrie la carte, n-am mai simtit nimic din parfumul violent al vechilor ostilitati.
In anul de gratie 2008, Turcia este un paradis pentru turistul roman, in timp ce infernul derizoriu e acasa, pe un litoral scufundat in mizerie si indolenta.
N-am cuvinte sa spun cat de bine te simti intr-un hotel turcesc de cinci stele, cat de serviabil e personalul, cat de prietenosi sunt cu noi, cei de azi, descendentii vechilor nostri dusmani. Cand afla ca esti roman, fetele li se lu
