PDL Dâmboviţa a anunţat, în această dimineață, că, în urma numărării paralele efectuate de partid, candidatul democrat liberal Gabriel Boriga a câştigat un nou mandat de primar al municipiului Târgovişte Sursa: Facebook.com
''Este o luptă grea cu un final fericit pentru Târgovişte (...). Am avut de luptat cu o haită de indivizi, interlopi de cea mai joasă speţă, care timp de o lună au terorizat oraşul, însă astăzi, târgoviştenii au ales să continue lucrurile bune care s-au început şi care s-au făcut timp de 4 ani, au ales cinstea şi coresctitudinea'', a declarat Gabriel Boriga.
Acesta a sărbătorit la sediul de campanie al PDL din Târgovişte, câştigarea unui nou mandat de primar al municipiului.
Boriga a mulţumit echipei de campanie, târgoviştenilor care au venit la vot şi a spus că va continua proiectele începute.
''Le mulţumesc tuturor târgoviştenilor care au venit la vot, celor care au fost alături de mine. De mâine (marţi, n.r.) vă asigur că mă voi duce în biroul meu de la primărie şi voi continua proiectele pe care le-am demarat pentru târgovişteni. O să le ofer o viaţă decentă târgoviştenilor, indiferent cu cine au votat'', a adăugat Gabriel Boriga.
CITIȚI ȘI:
ALEGERI LOCALE 2012. O victorie ca în 1990ALEGERI LOCALE 2012. Reacțiile candidaților la primăriile de sector după primele exit-poll-luriAdriean Videanu: Condamnăm violenţa fără precedent a acestor alegeriBăsescu: "Cam multe incidente la secțiile de votare" | VIDEO