Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine a avut dreptate, Tesla sau Edison? Nu știm, dar organizăm o dezbatere la fel de interesantă, pe Pactul pentru Energie

Publicat in Contributors.ro, vineri 22 februarie 2013 ·

Nu, nici în cazul celebrei dispute dintre Tesla și Edison lucrurile nu-s tranșate definitiv. Dar asta nu înseamnă că nu s-a putut construi nimic în energie în ultimul secol, așa cum pare să se întâmple în România de mai bine de aproape 7 ani. De 7 ani, de când am terminat negocierile cu UE, în energie, legile noastre se bat cap în cap, se schimbă de câteva ori pe an, apar tot soiul de idei trăznite precum “campionii integrați” și măsuri populiste ca “interzicerea exporturilor de gaz”.

Pentru că ne-am săturat cu toții de scandalurile din energie, de haosul legislativ și de reglementările scrise pe genunchi, ne-am gândit să facem o consultare publică serioasă, ca să punem cap la cap niște principii de bună guvernare în energie pe care să cădem cât de cât de acord și să nu le mai încalce nimeni.

Împreună cu GEA Consulting și ROEC am făcut un site de dezbatere publică (www.pactenergie.ro sau www.pactpentruenergie.ro) pentru ce ar trebui să se întâmple în sectorul energiei, unde puteți comenta până pe 1 martie inclusiv. La sfârșit va ieși din comentariile strânse un scurt document (3-4 pagini, nu mai mult) pe care îl întindem politicienilor, cu brațul Academiei Române. După care îl monitorizăm – să vedem cine-l încalcă. Așteptăm contribuțiile Dvs.! Pe site, la Consultare publică, puteți trimite ideile Dvs. pentru toate cele 10 obiective sau doar pentru unele.

Și acum, partea cea mai frumoasă: vrem să dăm și o lecție de cum se face o consultare publică serioasă. Toate comentariile primite vor fi citite, analizate, folosite. Le veți găsi listate pe site, la pagina de evenimente publice, unde și răspundem la ele, inclusiv răspundem de ce pe unele nu le vom putea include. Sperăm să învețe și instituțiile publice din asta și să devină mai transparente.

Nu, nici în cazul celebrei dispute dintre Tesla și Edison lucruri

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°