M-am întrebat deseori ce anume l-a transformat pe Luciano Pavarotti – şi pe alţii ca el – într-un mare artist. Talentul? Nu e suficient: la urma urmei, păstrînd proporţiile, şi Costel Busuioc are talent şi a eşuat, la scurt timp după debutul promiţător, în spectacole de case de cultură comunale. Hărnicia? Nici cu asta nu cred că se rezolvă misterul succesului enorm pe care îl are artistul: ştim o grămadă de „harnici proşti“, vorba filozofului, care ratează drumul unei cariere cuviincioase fiindcă persistă în a-şi cultiva virtuţi inexistente. Şansa, norocul? Nu e obligatoriu: zeci de tineri care lasă cu gura căscată ample audienţe de telespectatori, în timpul sutelor de concursuri de tinere talente, rămîn anonimi o viaţă întreagă.
DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajos Sigur, reţeta succesului avut de Luciano Pavarotti cuprinde talent, instrucţie, hărnicie, şansă. Dar mai e ceva pe lîngă ele: bucuria, plăcerea, generozitatea, pasiunea cu care-şi face „meseria“. În documentarele sau spectacolele care prezintă portrete de mari artişti sau inventatori, orchestre redutabile sau oameni de ştiinţă, ceea ce atrage irezistibil, ceea ce farmecă de la prima întîlnire este plăcerea cu care toţi îşi fac treaba.
Îi înscriem pe copiii noştri la cele mai performante şcoli. Îi ducem la diverse cursuri extraşcolare. Îi îndemnăm cu rîvnă să acumuleze cît mai multe informaţii şi deprinderi, să ştie, să se descurce, să-şi clădească un viitor. Iar rîvna noastră, ca şi a lor, nu ne lasă deloc timp să răspundem cu adevărat la întrebarea „ce-mi doresc pentru copilul meu? Pur şi simplu o meserie profitabilă? O carieră înfloritoare? Un nume onorabil? Sau, în plus, şi înainte de toate, alegerea unei profesiuni care să-l facă fericit?“
Cred cu adevărat că ar trebui să cheltuim mai mult timp şi energie nu numai pentru a descoperi t
