Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dincolo de stânga şi de dreapta (către înţelegerea societăţii moderne)

Publicat in HotNews, vineri 3 iunie 2011 ·

Am început să urmăresc „contributors.ro” atras de erudiţia autorilor (şi a comentatorilor), un lucru încă rar de găsit într-o ţară foarte indulgentă cu mediocritatea. După trecerea unei bune perioade, observ însă că această bună cultură este folosită pentru înrădăcinarea unui stereotip care nu ajută la o mai bună cunoaştere (a ceea ce se întâmplă) deoarece nu se mai regăseşte de fapt în realitatea socială (aşa cum a fost aceasta înţeleasă până de curând). Este vorba despre disputa taberelor de idei, „stânga vs. dreapta”. Intervenţia mea este o observaţie cu privire la anacronismul acestei dispute.

Sfera ştiinţelor sociale, de unde provin cei mai mulţi (dacă nu toţi) dintre cei care contribuie aici, este obişnuită să aşeze lucrurile la „stânga” şi la „dreapta”, în funcţie de filiaţia cea mai probabilă a ideilor: din partea celor care se uită la interesele celor mai puţin bine plasaţi în ierarhia socială, respectiv, din partea celor care explică mersul lucrurilor din perspectiva celor mai bine plasaţi. De exemplu: economiştii se uită la dezechilibrul de putere de schimb în raporturile de piaţă sau susţin că îngrădirea de orice fel împuţinează sursele de formare a averii; cei din ştiinţa politică privesc cu atenţie la dificultatea reprezentării intereselor (de orice fel) a celor mai săraci sau apără instituţiile care cultivă şi perpetuează starea de libertate competitivă; în fine, sociologii susţin că inegalitatea este obiectivul „de lucru” sau dimpotrivă că este forţa necesară pentru a selecta pe cei mai adaptaţi, forţa care „împinge” înainte.

Excesele când apar (de ex. „comunism”, „stalinism“, „fascism”, „naţionalism”) contrariază la început, deoarece par a nu fi plasate în nicio parte (fiind rezultatul unor ficţiuni ideologice), şi studiate apoi pentru materialul social pe care îl oferă.

Dualismul, alături de determinism şi reducţionism, a format

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°