FC Vaslui a cîştigat în faţa campioanei Norvegiei cu scorul de 1-0, graţie golului marcat de Nicuşor Stanciu, şi rămîne neînvinsă la Copa del Sol.
Vasluienilor le priesc jocurile cu formaţiile norvegiene. După ce au învins la penalty-uri, scor 6-5, ocupanta locului patru din prima ligă norvegiană, Tromso Il, galben-verzii au reuşit să cîştige şi în faţa campioanei, Molde FK, cu scorul de 1-0, graţie golului marcat de Nicuşor Stanciu (’36).
Fotbaliştii pregătiţi de Viorel Hizo au făcut un joc bun, fiind activi pe întreaga durată a partidei, aceştia avînd şi cele mai multe ocazii de gol. Molde a avut o singură ocazie mare în debutul primei reprize, însă Cerniauskas a reuşit să scoată mingea de sub bară. în finalul primei părţi, Marius Niculae putea să mărească avantajul pe tabelă, însă n-a reuşit să profite de gafa portarului norvegian, mingea fiind respinsă în ultim moment în corner (’41).
În partea a doua, FC Vaslui a mai marcat de două ori, prin Antal (’59) şi Celeban (’66), însă ambele reuşite au fost anulate de centralul partidei, pe motiv de ofsaid. Ultima ocazie a partidei a aparţinut lui Marius Niculae, care din trei metri nu a reuşit să înscrie (’77).
Victoria obţinută în faţa lui Molde o urcă pe FC Vaslui pe prima poziţie a grupei Blue de la Copa del Sol şi este nevoită să cîştige meciul de miercuri, 30 ianuarie, cu FC Copenhaga, pentru a juca finala competiţiei.
Echipa de start: Cerniauskas-Milanov, Celeban, Cordoş, Sălăgeanu-Jumisse, Caue-N.Stanciu, R.Costin, Antal-M.Niculae
în repriza a doua au mai intrat: Straton, N’Doye, Elias, Buhăescu, Nedzipi, Heil, Zsiga, Temwanjera.
Un macedonean în teste la Vaslui
în partida cu Molde, tehnicianul Viorel Hizo l-a testat pe macedoneanul Nderim Nedzipi. Acesta are 28 de ani şi evoluează pe postul de mijlocaş ofensiv. El a evoluat în prima parte de campionat la