Dumitru Dragomir dezvăluie că preşedintele FRF a suportat, acum cinci zile, a doua intervenţie chirurgicală. „Naşul” suferă de cancer la colon. Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞ
Starea de sănătate a lui Mircea Sandu este din ce în ce mai precară. O confirmă apropiaţii săi. Şeful federaţiei a suferit recent a doua intervenţie chirurgicală, după ce anul trecut a fost diagnosticat cu cancer la colon.
Prima operaţie a avut loc la începutul lunii decembrie, iar „Naşul” a susţinut atunci că s-a vindecat complet. Cu câteva zile în urmă, la mai puţin de o jumătate de an de la prima operaţie, Mircea Sandu a fost supus însă unei noi intervenţii chirurgicale, fapt care arată că problemele sale sunt departe de a se fi rezolvat.
„Din cât am înţeles, e în stadiul IV, cel mai avansat”
„Mircea Sandu a fost operat a doua oară cu patru zile în urmă (n.r. - pe 17 aprilie). Am vorbit cu el, are un tonus bun, e optimist. Operaţia i-a reuşit, e bine. Se simte bine. E ca şi scăpat de cancer. Pe Mircea Sandu să-l mai întrebaţi de sănătate peste 15 ani”, ne-a dezvăluit ieri Dumitru Dragomir, preşedintele LPF.
Lisa Sandu, soţia şefului FRF, ne-a declarat acum două zile că se află în străinătate, la Nisa, alături de „Naşul” şi a precizat răspicat că „acesta nu poate vorbi”.
Medicii susţin că, dacă o persoană este operată a doua oară în mai puţin de o jumătate de an, situaţia este cu adevărat critică.
„Nu pot să vorbesc despre cazul lui Mircea Sandu, pentru că nu cunosc situaţia sa. Pot să vă spun, la modul general, că nu e un semn bun dacă un pacient suferă două intervenţii chirurgicale la doar câteva luni distanţă. Dacă a recidivat atât de rapid, înseamnă ori că boala era într-un stadiu foarte avansat, ori că n-a fost operat bine prima oară. Din câte am înţeles din presă, Mircea Sandu era în stadiul IV, cel mai avansat”, ne-a explicat medicul oncolog Silviu Constantin