Lucia Verona este prozatoare, dramaturg şi blogger. Pasiunea ei pentru computer reprezintă mai mult decât un hobby şi anume un mod de a fi scriitoare. Computerul, cu mobilitatea şi promptitudinea lui, o ajută să-şi pună în aplicare ideile cele mai fanteziste. De exemplu să-şi numere propriile cuvinte (dintr-o carte pe care tocmai a scris-o) şi să invoce numărul lor în postfaţă: "mă gândesc că după ce-aţi citit 33.058 de cuvinte, încă 565 mai puteţi suporta".

Cartea din care am citat este o culegere de proză scurtă, de fapt, nu o culegere, ci o construcţie de proză scurtă, Fără canguri, apărută la începutul verii, exact atunci când criticii literari se pregăteau să plece în vacanţă. Să sperăm că au luat-o cu ei în valiză şi că, la toamnă, întorcându-se acasă bronzaţi şi puşi pe fapte mari, vor scrie despre ea. Până atunci, noi, cei rămaşi în Bucureşti, sau în alte oraşe, avem datoria să-i semnalăm apariţia.

Ar fi o nedreptate, încă o nedreptate alături de atâtea altele din viaţa noastră literară, dacă acest volum de proză scurtă ar trece neobservat. Lucia Verona ar suferi cel mai puţin. Dar ar avea de pierdut cititorii, care rar găsesc în librării o carte atât de cuceritoare, scrisă de un autor român contemporan.

Lucia Verona ar suferi cel mai puţin pentru că ea are lumea ei, aceea a miliardelor de conexiuni oferite de Internet, miraculoasă plasă invizibilă a comunicării întinsă peste întregul glob pământesc. Cine îi deschide website-ul (http://www.luciaverona.ro/) sau blog-ul (http://luciaverona.blogspot.com) o descoperă într-o ipostază surprinzătoare. Scriitoarea a organizat un adevărat dispecerat de informaţii şi opinii. Comunică neobosită, cu o vivacitate ieşită din comun, cu sute de iubitori (sau virtuali iubitori) de literatură. Procedează ca un mare maestru internaţional la şah care joacă simultan la mai multe mes