Foto: Cristian Marcu Imaginea "comisarului politic" al FMI în România pare mult mai prezentă şi impusă în fotografii de ziar şi imagini de televiziune decât a oamenilor care conduc România. Cum de le mai curge sângele în vine acestor guvernanţi când absolut orice hotărâre – nu doar economică – de importanţă naţională, mai devreme sau mai târziu, ne este anunţată de "comisar". O să ziceţi, poate, că metafora cu sângele în vine e excesivă. Mi-aduc aminte însă când, prin vara lui 1991, ministrul Transporturilor din Guvernul meu şi actual preşedinte al României mă suna să îmi spună "Domnule prim-ministru, dacă-mi tai vinele, nu curge sânge" din cauza umilinţei înghiţite de la şoferii de pe TIR-urile care traversau România venind din Turcia şi cu neruşinare încălcau reglementările româneşti.
În Anexa la ultimul acord cu FMI dezvăluită de presă, anunţurile distrugătoare se ţin lanţ. Spre exemplu, abandonarea a 1.000 km de cale ferată şi restructurarea la sânge a CFR-ului. De ce? Avem, oare, o vastă reţea de drumuri şi autostrăzi bine pusă la punct? E Dunărea plină de barje, şlepuri şi alte vase de transport de mărfuri? Cică, ne zice "comisarul", mergem către o competitivitate superioară! Ha! Că multă ne-a adus FMI-ul până acum! Se mai preconizează reducerea drastică a Poştei Române! Mă întreb, în cunoştinţă de cauză, în ce altă ţară – europeană sau nu – ar mai propune "comisarul" aşa ceva? Şi, din nou, bomboana pe colivă, se impune măsura lichidării unor active ale statului. Că bine ziceau latinii: "Cui prodest?" (Cui foloseşte?) Răspunsul la această întrebare vi-l pot da prin exemple ale unor contracte de privatizare cu mari companii străine.
Prefer însă să-l citez (recunosc, cu surpriză) pe domnul Adrian Vasilescu, care, rămânând într-o noapte fără lumină, constată că ENEL e un monopol privat al distribuţiei de energie