Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Destăinuiri:Zâmbeşte, mâine va fi mai rău!

Publicat in Adevarul, duminică 26 aprilie 2009 ·

Nu ştiu dacă emitentul acestor vorbe celebre a fost un pesimist sau un optimist, cred însă, cu tărie, că zâmbetul este un catalizator esenţial în prea cenuşia noastră existenţă de zi cu zi. Chiar şi în această perioadă de criză, eu, personal, îl împart cu generozitate celor din jur, recomandându-le să-l multiplice şi să-l forwardeze,­ la rându-le, mai departe.

Propovăduiesc gândirea pozitivă, aplicată oricărei situaţii mărunte, caut în orice lucru un motiv de bucurie. Îmi creez o stare bună, rostindu-mi, în gând: „Putea fi şi mai rău!”; credeţi-mă, e un truc ieftin, dar funcţionează!

Sunt adepta frunţilor descreţite şi îmi port cu mândrie ridurile de expresie, generate de risipa zilnică de zâmbete. Situaţiile în care totuşi sunt nevoită să mă supăr sunt un supliciu!

 Încercaţi să însoţiţi de un zâmbet orice adresare către o altă persoană şi vă veţi convinge de efectul magic al acestui gest mărunt: odată că aveţi şanse să vi se întoarcă zâmbetul înapoi cu dobândă, iar apoi, cu mai mult suflet vă va fi rezolvată cererea, rugămintea, solicitarea.

Până şi observaţiile critice se pot face cu zâmbetul pe buze! Şi, credeţi-mă, din nou, ironia este mult mai eficientă decât o găleată cu lături, aruncată în capul celui care a greşit.Împărţiţi, aşadar, zâmbete în jurul dumneavoastră!

Chiar şi duşmanii merită un zâmbet, fie el şi în colţul gurii. „Da, dacă vrei să primeşti!” – spune un vechi proverb latin, aplicabil şi în această situaţie!  Iar dacă vă ţin curelele şi situaţia nu e din cale-afară de dramatică, nu vă sfiiţi să generaţi ocazii pentru a  transforma zâmbetele în hohote de râs! Viaţa vi se va lumina şi mai mult!

P.S. În cazul în care cineva îndrăzneşte să vă reamintească faptul că „râsul îngraşă”, uitaţi-vă la mine: la cât de mult  îmi place să râd, ar însemna să nu mai încap în telev

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 58 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 45 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum 53 minute
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 58 minute
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°