Doi experţi ai FBI au venit la Bucureşti, la solicitarea Jandarmeriei române, pentru a-i învăţa pe jandarmi şi poliţişti să înţeleagă resorturile care provoacă violenţa mulţimilor şi să folosească o cale a dialogului într-un mediu multicultural.
Ovidiu Vasilică, prim-adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei, a declarat pentru MEDIAFAX că cererea pentru organizarea acestui seminar referitor la activitatea forţelor de ordine într-un mediu multicultural a fost făcută la începutul acestui an.
"Ne-au întrebat ce tematică am dori să abordăm şi am considerat că asta este o temă care ne permite să îmbunătăţim latura de dialog, de comunicare şi să înţelegem mai bine necesităţile comunităţilor cu care lucrăm. Cred că în momentul de faţă există o evoluţie în România în ceea ce priveşte aplicarea legii, trebuie să înţelegem mai bine necesitatea de a se respecta drepturile şi libertăţile cetăţenilor", a precizat Vasilică.
Oficialul român a explicat că jandarmii şi poliţiştii au acordat în ultimul timp o atenţie specială zonei multiculturale.
"Vorbim de comunitatea romă, dar şi de cea maghiară sau de alte comunităţi de mai mică amploare care există la nivel naţional. Să încercăm să găsim nişte modalităţi să abordăm mai bine relaţiile cu ei", a spus prim-adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei.
Întrebat dacă solicitarea privind organizarea seminarului are legătură şi cu protestele din ultimul timp, Ovidiu Vasilică a negat acest lucru, dar a recunoscut că Jandarmeria este preocupată şi de chestiunea adunărilor publice.
"Seminarul are o altă direcţie, nu se referă la proteste, la ceea ce se desfăşoară acum. Vorbim de o altă categorie, de alte elemente, de o altă componenţă, deci nu există o legătură directă între solicitare şi proteste", a precizat Vasilică, adăugând că jandarmii sunt interesaţi, pe de altă parte, de zona de di