Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişorencele nu se înghesuie să-şi facă testul gratuit Babeş-Papanicolau

Publicat in News Timisoara, vineri 14 iunie 2013 ·

Directorul Spitalului CFR, Iulius Jugănaru, anunţă că testul de depistare a cancerului de col uterin se poate efectua din 1 martie şi în unitatea medicală pe care o conduce. Din păcate însă numărul femeilor care aleg să vină la spital sunt destul de puţine, doar 20-30 de paciente pe lună.

Situaţia nu e mai roz nici în alte unităţi din oraş, în condiţiile în care testul e gratuit iar depistarea din timp a cancerului duce şi la tratarea cu succes a pacientei. “Deocamdată nu vin foarte multe femei, cred că e nevoie de o mediatizare mai bună pentru că are o foarte mare importanţă privind starea de sănătate a populaţiei pe termen lung.. E o boală tratabilă dacă se descoperă în stadii incipiente”, a spus Jugănaru.

Programul se derulează de patru ani şi se încearcă acoperirea medicală a tuturor femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, din regiune.

Conducătorul Spitalului CF din Timişoara a anunţat că speră ca unitatea să beneficieze de condiţii mai bune după trecerea la Ministerul Sănătăţii la începutul acestui an. “E greu de spus în acest timp scurt dar sperăm ca lucrurile să meargă mai bine. La Ministerul Sănătăţii s-a înregistrat Casa de Asigurare a Ministerului Transporturilor, am încheiat un contract cu Casa Judeţeană, suntem primii din istoria CFR, este un contract mai bun, urmează să şi-l realizăm”, a conchis Iulius Jugănaru.

De asemenea directorul Spitalului CFR a precizat că între spitalele importante din oraş vor exista protocoale pentru ca pacientul să beneficieze de cel mai bun tratament.

Directorul Spitalului CFR, Iulius Jugănaru, anunţă că testul de depistare a cancerului de col uterin se poate efectua din 1 martie şi în unitatea medicală pe care o conduce. Din păcate însă numărul femeilor care aleg să vină la spital sunt destul de puţine, doar 20-30 de paciente pe lună.

Situaţia nu e mai roz nici în alt

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iran: Echipele de căutare şi salvare au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului lui Raisi. "Niciun semn de viaţă", anunţă televiziunea de stat

News.ro acum 27 minute
Echipele de căutare şi salvare ale Semilunii Roşii au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi, informează Al Jazeera. Televiiunea de stat a menţionat că nu este "niciun semn de viaţă" la locul prăbuşiri. UP

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 8 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 7 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Preşedintele Argentinei declanşează un scandal în Spania după ce Javier Milei a numit-o "coruptă" pe soţia premierului Sanchez

HotNews acum 24 minute
Guvernul socialist spaniol l-a chemat duminică pentru consultări pe ambasadorul său de la Buenos Aires, după ce preşedintele argentinian Javier Milei a făcut comentarii critice la adresa soţiei premierului Pedro Sanchez cu ocazia unei reuniuni a ext

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 10 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 10 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 10 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 12 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°