Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, locul trei în UE la ieftinirea locuinţelor. Cu cât s-au ieftinit casele şi apartamentele din România şi în ce ţări cresc preţurile ca înainte de criză

Publicat in Adevarul, vineri 10 mai 2013 ·

Deşi multe agenţii imobiliare anunţă o stagnare a preţurilor pe piaţa imobiliară, locuinţele continuă să se ieftinească masiv, momentul zero fiind încă departe.

In ultimii ani, preturile locuintelor din Romania au inregistrat printre cele mai pronuntate scaderi din Uniunea Europeana, dupa cum arata institutele de statistica din fiecare stat european.

Ieftin

Practic, ieftinirile, chiar daca si-au mai pierdut din avant, se mentin inca la procente semnificative!

Econtext va prezinta, in exclusivitate, un top referitor la evolutia preturilor la locuinte in toate statele europene.

Mai precis, vom arata cum au evoluat preturile locuintelor in ultimii doi ani (in 2012 fata de 2010) si vom vedea cat de mult s-au ieftinit sau scumpit locuintele in toata comunitatea europeana in aceasta perioada. Da, aparent suprinzator, dar sunt si state din UE unde preturile apartamentelor cresc cu repeziciune. Este vorba despre toate tipurile de locuinte (case, apartamente vechi si noi, etc.).

Top preturi

Din cele 27 de state europene, lipsesc informatii pentru Polonia, Cipru si Grecia, pentru ultimele doua state datele fiind confidentiale, probabil de teama unui soc din partea investitorilor.

Raman, astfel, 24 de tari, iar dintre acestea, locuintele s-au scumpit in 11 si s-au ieftinit in 13. Cele mai mari scumpiri au avut loc in Estonia, Letonia si Luxemburg. In Estonia, locuintele s-au scumpit cu 16,4% in 2012 comparativ cu 2010, in timp ce Letonia, preturile au urcat cu 14% in acest interval de doi ani, amintind de boom-ul dinaintea crizei.

La polul opus, cea mai mare scadere a avut loc in Irlanda, unde casele si apartamentele s-au ieftinit cu 23,7%. Pe a doua pozitie se afla Spania, care este urmata de Romania, care inregistreaza, astfel, cea de-a treia ieftinire a locuintelor din toata Uniunea Europeana.

Dar iata cu cat s-au i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 7 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Zelenski anunţă că summitul pentru pace din Elveţia va avea loc la 15-16 iunie şi avertizează că Putin va încerca să perturbe evenimentul. Kremlinul spune că nu vede rostul acestor discuţii la care Moscova nu a fost invitată

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski consideră că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va încerca să perturbe Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în Elveţia la mijlocul lunii iunie, deşi Rusia, care nu a fost invitată la eveniment, a declarat

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°