V-aş recomanda o carte, însă, sincer, mi-e teamă. S-ar putea să vă deprime şi mai mult decît v-a deprimat, deja, ţara asta. Hai să încerc, totuşi: Hoţia la români de Marius Ghilezan. Cartea încearcă – şi în mare măsură reuşeşte – să demonstreze, cu argumente istorice, sociologice şi psihologice, că hoţia, la români, nu stă în afara legii, ci face legea, fiind, în cel mai bun caz, o excepţie tolerată şi, în cel mai rău, o regulă îmbrăţişată. Dintre toate furturile de care cartea pomeneşte, episodul alegerilor din 20 mai 1990 e cel mai trist. Deşi colonelul de Securitate care a venit să-l avertizeze pe Corneliu Coposu despre faptul că rezultatul alegerilor era deja hotărît pare desprins dintr-un roman, el este cît se poate de plauzibil şi de real. Citind această relatare, am avut o mică revelaţie: societatea românească s-a prăbuşit sub minciunile politicienilor şi ca urmare a faptului că societatea civilă şi intelectualitatea au capitulat imediat după episodul mineriadei din 13-15 iunie ’90. Cu cît minciunile au devenit mai gogonate, cu atît mai tare s-au blocat minţile intelectuale, cărora nu le-a venit, pur şi simplu, să creadă că aşa ceva e posibil. A trebuit să apară un nou tip de intelectual, intelectualul şmecher, de genul lui Mircea Dinescu sau Liviu Mihaiu, pentru ca luciditatea să iasă din nou la iveală, împinsă de la spate de cinism şi scîrbă. Ba chiar am asistat la revolta unor spirite „singuratice“, ca Mircea Cărtărescu, pe care puţini îl credeau capabil de articole politice. Motivul pentru care scriu despre cărţi şi intelectuali este acela că, tot gîndindu-mă la soluţii pentru ca ţara asta să se mai scuture de mizerie morală, mi-am dat seama că ajung, vrînd-nevrînd, la această tagmă care, la noi, n-a avut niciodată vreun cuvînt greu de spus. Nu susţin apariţia unor intelectuali-politicieni, pentru că – după cum s-a văzut – practica politică le e str