Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oamenii de cultura protesteaza impotriva vinderii casei Alecsandri

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 5 august 2000 ·

Soarta imobilului va fi discutata in urmatoarea sedinta a Consiliului Local La aflarea vestii ca imobilul de pe strada George Apostu 3 din Bacau, in care s-a nascut poetul Vasile Alecsandri, a fost vindut, oamenii de cultura din judet si din tara au reactionat imediat. Pina in acest moment, la Societatea de Stiinte Filologice din Romania (SSF), filiala Bacau, s-au strins peste 300 de semnaturi pentru rezilierea contractului de vinzare-cumparare. La apelul lansat de oamenii de cultura si cadrele didactice din Bacau au raspuns si nume de rasunet ale vietii publice din tara, cum ar fi istoricul si criticul literar Eugen Simion, Alexandru Beldiman, presedintele Uniunii Arhitectilor, Eugen Uricaru, si altii. "Semnale de sustinere am primit chiar de dincolo de granite, din Franta, de unde scriitorul George Astalos mi-a transmis ca daca o asemenea casa ar exista la Paris, ea ar fi pusa sub un clopot de sticla", ne-a declarat profesorul Ioan Danila, presedintele SSF. Comitetul de initiativa, format, pe plan local, din Constantin Donea, consilier la Inspectoratul pentru Cultura, profesorul Ioan Danila, Dorinel Ichim, seful Oficiului Patrimoniu, scriitorul Octavian Voicu, si muzeograful Eugen Sendrea, a avut deja in aceasta saptamina o intilnire cu avocatul Floricai Urziceanu, fosta proprietara, caruia i-a fost pus in vedere faptul ca imobilul nu putea fi vindut fara acordul scris al Oficiului pentru Patrimoniu. Mai ales ca, in cursul anului trecut, Consiliul Local Bacau a aprobat cumpararea casei cu suma de 540 de milioane de lei, urmind ca banii sa fie dati dupa aprobarea bugetului pe anul 2.000. Acest lucru nu s-a intimplat, insa, deoarece casa in care s-a nascut poetul Vasile Alecsandri si terenul aferent, in suprafata de 1.416 metri patrati, au fost vinduti intre timp de Florica Urziceanu unui italian, contra sumei de 770 de milioane de lei. Acest lucru s-a intimplat dupa

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 44 minute
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 5 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Clădiri din România, SCUTITE de taxe și impozite. Parlamentul a adoptat noile modificări la Codul Fiscal, care acum merg la promulgare

Gandul acum o ora
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect care propune scutirea de impozit sau taxă pentru anumite categorii de clădiri. Este vorba de clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au f

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 7 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 5 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 7 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/25°
Iasi
acum

20°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°