Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii a opt comune din zona Rupea au fost consiliaţi de Instituţia Prefectului

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 20 octombrie 2007 ·

Conducerea Instituţiei Prefectului a demarat o serie de întâlniri în teritoriu cu primarii comunelor şi secretarii unităţilor administrativ-teritoriale pentru a discuta problemele administrative cu care se confruntă. Ieri, la Rupea, a avut loc prima asemenea întâlnire cu edilii localităţilor Rupea, Ungra, Racoş, Caţa, Buneşti, Comâna, Hoghiz şi Jibert. Primarii au prezentat prefectului Adriana Donţu stadiul derulării diferitelor lucrări cu fonduri guvernamentale. Cea mai mare parte a banilor au fost deja cheltuiti, iar Ungra şi Comăna au solicitat suplimentarea sumelor pentru alte lucrări. „Aceste şedinţe în judeţ vor deveni o practică şi îmi doresc ca ele să fie organizate cât mai des pentru a putea sprijini primarii în orice problemă care intră în competenţa Instituţiei Prefectului Judeţului Braşov. Săptămâna viitoare vom avea şedinţe şi cu primarii din zona Făgăraş şi Zărneşti”, susţine prefectul Adriana Donţu (foto). De asemenea primarii au fost informaţi de prefectul Adriana Donţu în legătură cu situaţia litigiilor existente pe rolul instanţelor în care autorităţile publice locale şi comisiile locale sunt părţi procesuale, dar şi despre faptul că, de la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţului Braşov s-a demarat în teritoriu un amplu control referitor la legalitatea actelor administrative emise de autorităţile locale.

Un alt subiect discutat a fost cel al stemelor localităţilor din zona Rupea. Conform HG nr.25/2003 proiectul final de stemă este aprobat de consiliul local, apoi trimis spre avizare Comisiei Judeţene de Heraldică ce apoi îl trimite la Bucureşti, la Comisia Naţională de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române. În următoarea perioadă, cu sprijinul Comisiei de Heraldică de la nivelul judeţului Braşov, primarii din zona Rupea vor încerca să finalizeze acest proiect. Conducerea Instituţiei Prefectului a demarat o serie de întâln

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul de Ortopedie Foișor pentru a i se scoate proteza de genunchi

Ziare.com acum 59 minute
Actorul Florin Piersic va face investigaţia PET - CT, apoi va fi dus la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor pentru a i se scoate proteza de genunchi, a declarat joi, 9 mai, managerul Institutului "Matei Balş", Cătălin Apostolescu. "Va face PET - CT

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum o ora
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Razie de amploare în Portul Constanţa / Poliţiştii caută persoane date în urmărire, dar vor şi să deblocheze drumurile de camioanele staţionate şi să le trimită spre locuri de parcare

News.ro acum 40 minute
O razie de amploare are loc, joi, în Portul Constanţa, unde poliţiştii caută persoane date în urmărire. De asemenea, vor să deblocheze drumurile din incinta portului de camioanele staţionate, acestea urmând să fie îndrumate spre locuri de parcare. ”

Klaus Iohannis, de Ziua Europei: Europenii îşi doresc să trăiască în societăţi libere, cu stat de drept funcţional, iar rezultatul votului din iunie trebuie să reflecte această opţiune majoritară

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, joi, de Ziua Europei, că alegerile europarlamentare din acest an reprezintă un test cu mize foarte importante pentru democraţia europeană şi avem obligaţia să îi încurajăm pe cetăţenii naţiunilor noastre să par

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum o ora
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, cu o valoare totală de 9,4 miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 30 minute
CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, a declarat Ramona Ivan, Director Relaţii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale în cadrul CEC Bank, cu ocazia Zilei Europei. De la demararea Exerciţiu

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 56 minute
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 59 minute
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Nicuşor Dan: Schimbăm mobilierul urban din Parcul Cişmigiu

Mediafax acum 42 minute
„Schimbăm mobilierul urban din Parcul Cişmigiu. Recondiţionăm băncile vechi, istorice, iar temporar, până la reabilitarea acestora, am amplasat bănci noi în zonele în care acestea au fost dezafectate. În acelaşi timp, înlocuim coşurile de gunoi dete

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°