Cu mulţi, cu foarte mulţi ani în urmă, în timp ce se pregătea platoul pentru o emisiune muzicală la televiziunea naţională, unul dintre tehnicienii studioului s-a trezit cântând şi dublând-o pe vedeta serii, la una dintre melodiile în vogă ale acestuia. Invitatul emisiunii s-a oprit, aparent amuzat de situaţie, dar pe măsură ce electricianul continua să cânte, acompaniat cu entuziasm de pianist, s-a enervat şi i-a cerut socoteală regizorului. Aici face fiecare ce vrea?, a întrebat invitatul.

Ar fi fost oportun să nu se enerveze şi să ia lucrurile aşa cum erau: electricianul avea o voce extraordinară, cum nu ţi-e dat să auzi de multe ori în viaţă. Vocea aceea pe care visăm s-o avem toţi afonii lumii, când ne numărăm părerile de rău pentru ce ne lipseşte, pentru ce n-o să fim niciodată, pentru toate talentele pe care ni le-a refuzat natura.

Lumea din studio şi-a văzut de treabă în tăcere. Genul de tăcere care sancţionează o mare gafă sau un exces temperamental murdar. L-am întrebat pe regizor dacă avea cunoştinţă de talentul electricianului. Îl aud pentru prima oară cântând, a zis regizorul. O fi el un simplu electrician cum sunt eu popă. Trebuie să mai fie ceva la mijloc.

Talentul nu poate fi măsurat, dar poate fi comparat. Prin comparaţie cu toţi interpreţii de "muzică uşoar" ai vremii, glasul electricianului părea nu numai foarte exersat, ci şi îndreptăţit la o carieră explozivă. Ştie toată lumea cum e: lucrurile par la locul lor pentru totdeauna, până ce vine surpriza şi nimic nu mai e ce părea. Bizuindu-mă pe premisa regizorului, cum că la mijloc trebuie să fie un mister, care cu siguranţă va fi desluşit curând, am aşteptat luni de-a rândul, apoi ani ieşirea triumfală în lumea marilor spectacole a electricianului cu voce de aur. În subconştient, eram pregătit să apară şi după 10, şi după 20 de ani de la acea întâmplare de film am