Semnarea contractelor de finanţare va avea loc vineri la Sibiu în prezenţa lui Simion Creţu, director general ADR Centru, precum şi a beneficiarilor acestor proiecte.
CITIŢI ŞI:
Trei milioane de euro pentru acoperişul Bisericii Evanghelice din Sibiu
Panouri solare de 3,2 milioane lei în patru instituții ale CJ Sibiu
Drumul Jina – Şugag va fi gata în iulie 2011
Proiectul este depus spre finanţare de către Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice din România și se numește ”Tezaure Fortificate Redescoperite – Dezvoltarea durabilă a Regiunii Centru prin punerea în valoare a potențialului turistic al rețelei de biserici fortificate săsești din Transilvania”.
Proiectul prevede restaurarea a 18 ansambluri de biserici fortificate din judeţele Alba, Braşov, Mureş şi Sibiu, având ca obiectiv general conservarea şi punerea în valoare a potenţialului ansamblurilor bisericilor fortificate unice din Transilvania, ca parte a tezaurului României şi ca puncte de atracţie turistică ale Regiunii Centru.
Pe parcursul a 36 de luni, beneficiarul va investi o sumă totală de 22.062.696,52 lei, din care 16.593.282,31 lei sunt fondurile nerambursabile solicitate prin program.
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: