Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu anunţă începerea înscrierilor pentru selecţia Margaretei din spectacolul „Faust” în regia lui Silviu Purcărete. Regizorul caută fete cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani care ştiu să cânte.
Margareta, simbol al inocenţei şi al tinereţii în textul lui Goethe, este reprezentată în spectacolul lui Silviu Purcărete ca un personaj multiplicat, iluzoriu, interpretat de şapte fetiţe. Aflat la cea de-a treia generaţie, ansamblul de Margarete urmează să fie schimbat în toamna acestui an din cauza limitei de vârstă impusă de rol.
"Castingul va avea loc în datele de 7 și 8 aprilie, de la ora 12:00, la sediul Teatrului Național din Sibiu, iar programarea la interviu se face prin email la adresa teatru@sibfest.ro sau prin telefon la numărul 0731 909 288, persoană de contact Luminița Puiuleț. La interviu, candidatele vor avea de interpretat un cântec, de preferabil în limba germană", anunţă TNRS:
La selecţie sunt aşteptate fete cu vârsta cuprinsă între 8 şi 12 ani. Spectacolul lui Purcărete a avut premiera în 2007, în cadrul Programului „Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007”, fiind prezentat mai apoi în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Edinburgh.