Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florentino Perez vrea din nou şefia "galacticilor"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 14 mai 2009 ·

Florentino Perez şi-a anunţat oficial candidatura la funcţia de preşedinte al clubului Real Madrid, pe care l-a mai condus şi în trecut.

Perez, un magnat al construcţiilor, crede că acesta este momentul oportun pentru el, precizând că va încerca să îmbunătăţească imaginea clubului - şifonată în urma sezonului slab. Perez rămâne principalul favorit la câştigarea alegerilor din 14 iunie pentru fotoliul de preşedinte al celui mai titrat club din lume.

"Nu am spus nimic în timpul sezonului pentru că nu am vrut să deranjez", a spus el, adăugând că "după evenimentele serioase care s-au întâmplat în ultima vreme am decis să îmi anunţ candidatura".

Perez a mai spus că nu trebuia să renunţe în 2006 fără să lase un plan concrect succesorului său. Instabilitatea creată s-a resimţit însă în evoluţiile echipei, iar cel care i-a urmat la conducerea clubului, Ramon Calderon, a fost forţat să îşi prezinte demisia în februarie, după ce a încercat să fraudeze adunarea generală a clubului. Perez a mai câştigat de două ori alegerile pentru funcţia de preşedinte a clubului de pe Santiago Bernabeu, în 2000 şi 2004, însă a demisionat (2006), după ce Real Madrid a trecut printr-o perioadă de trei ani fără să câştige niciun trofeu.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 37 minute
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum o ora
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 29 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum o ora
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

Lando Norris, de la McLaren, a câştigat Marele Premiu de la Miami, prima sa victorie în Formula 1

Mediafax acum o ora
Lando Norris, pilotul echipei de Formula 1 McLaren, a profitat inteligent şi cu noroc de un safety car, pentru a câştiga duminică seara Marele Premiu de la Miami. Britanicul a terminat în faţa triplului campion mondial Max Verstappen, de la Red Bull

O comedie de acțiune cu Ryan Gosling dă startul sezonului de filme de vară cu un debut dezamăgitor în box office-ul nord-american

HotNews acum o ora
„The Fall Guy", o comedie de acţiune cu Ryan Gosling şi Emily Blunt, a dat startul sezonului cinematografic de vară fără prea multă vervă. Filmul, susţinut de Universal şi regizat de David Leitch, a avut încasări sub aşteptări: 28,5 milioane de dola

Paula Badosa şi Stefanos Tsitsipas s-au despărțit - Mesajul postat de jucătoarea din Spania

HotNews acum o ora
Paula Badosa, fostă ocupantă a locului 2 în clasamentul WTA, a anunțat că nu mai formează un cuplu cu Stefanos Tsitsipas, jucător care a ajuns cel mai sus pe poziția a treia în ierarhia ATP. Paula Badosa si Stefanos TsitsipasFoto: GJL / Gtres Online

Vremea

București
acum

19°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°