Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul imprumut de la Banca Mondiala va intra in Trezorerie in cateva zile

Publicat in Romania Libera, marți 20 octombrie 2009 ·

Suma de 300 de milioane de euro aferenta primului imprumut pentru politici de dezvoltare aprobat de Banca Mondiala va intra in contul Ministerului Finantelor Publice in cateva zile, a declarat pentru Mediafax secretarul de stat in Ministerul Finantelor Bogdan Dragoi.

"Noi am indeplinit de ceva timp toate conditionalitatile pentru primul imprumut de 300 de milioane euro de la Banca Mondiala, care a fost aprobat de boardul institutiei, iar banii urmeaza sa intre in cateva zile. Al doilea imprumut din totalul de un miliard de euro este programat pentru prima parte a anului viitor", a explicat Dragoi.

La mijlocul lunii iulie, Consiliul Director al Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), parte a Bancii Mondiale, a aprobat primul imprumut pentru politici de dezvoltare, in valoare de 300 milioane euro, acordat Romaniei, precum si Strategia de parteneriat de tara a Bancii Mondiale in Romania pentru perioada 2010 - 2013.

Imprumutul are o scadenta de 14 ani si o perioada de gratie de 13 ani si jumatate.

Un reprezentant al biroului Bancii Mondiale la Bucuresti a anuntat, luni, ca institutia a amanat vizita de evaluare in Romania, programata pentru finele lunii octombrie, pana la formarea noului guvern, la patru zile dupa o decizie similara a Fondului Monetar International (FMI).

Pachetul de asistenta financiara in valoare de 19,95 de miliarde euro convenit cu reprezentantii Comisiei Europene (CE), ai Fondului Monetar International (FMI) si ai Bancii Mondiale (BM) include si trei imprumuturi pentru politici de dezvoltare in valoare totala de un miliard de euro din partea BM, atasate unui pachet de reforme in domeniul sectorului public, inclusiv educatie si sanatate, reforme in domeniul protectiei sociale si sectorului financiar. Suma de 300 de milioane de euro aferenta primului imprumut pentru

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 59 minute
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 44 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 2 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 13 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 6 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum o ora
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 3 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°