Coaliţia liberal-conservatoare a cancelarului german Angela Merkel a pierdut puterea în micul stat Schleswig-Holstein din nordul Germaniei, în cadrul scrutinului local desfășurat astăzi, indică primele estimări la ieşirea de la urne. Sursa: ReutersSursa: Reuters
1 /.
Scrutinul din landul rural slab populat reprezintă un test pentru guvernarea Merkel, cu 16 luni înaintea legislativelor şi cu o săptămână mai devreme de un vot crucial, cel din Renania de Nord-Westfalia (vest), statul regional cel mai populat din Germania
Potrivit primelor estimări difuzate de postul public de televiziune, conservatorii CDU au obţinut 30,5%, cu un procent mai puţin decât la scrutinul din 2009 şi continuă să conducă, iar celalalt membru al coaliţiei Partidul Liber-Democrat (FDP) a fost creditat de doar 8,4% din electoratul local, faţă de 14,9 acum trei ani.
Principalul suspans al alegerilor din Schleswig-Holstein, un land rural şi cu o densitate mai mică de populaţie, este rezultatul liberalilor din FDP, (Partidul Liber Democrat), micul partener guvernamental al lui Merkel, a cărui pondere politică a scăzut considerabil de la alegerile legislative din 2009 şi care guvernează alături de CDU (Uniunea Creștin Democrată) acest land.